Actualitate

Autorul celei mai cumplite crime din ultimii ani, acuzat de profanare de cadavre

Andrei Muscalu, tânărul dependent de droguri care anul trecut şi-a hăcuit unchiul într-un moment de furie a fost trimis în judecată pentru profanare de cadavre sau morminte. Cauza are legătură cu fapta de anul trecut, când a continuat să-şi taie victima chiar şi după ce aceasta şi-a dat ultima suflare, iar instanţa este aşteptată să se pronunţe săptămâna viitoare.

Procurorii s-au autosesizat în urma mărturiei ucigaşului din sala de judecată în dosarul în care a fost trimis în faţa judecătorilor pentru omor. Dacă iniţial a declarat că nu a vrut să-şi omoare unchiul, ulterior a recunoscut că a lovit cu cuţitul cu intenţie chiar şi după ce bărbatul decedase. De altfel, şi în rechizitoriu  se menţionează că l-a lovit cu cuţitul pe unchiul său până ce lama cuţitului s-a rupt, după care a continuat să-l lovească cu acelaşi obiect, în total cauzându-i unchiului său 11 plăgi tăiate-înţepate. ,,Ceea ce denotă o anumită stare psihică. Pentru că inculpatul, din anul 2013, potrivit declaraţiei mamei acestuia, respectiv în anul 2015, potrivit declaraţiei persoanei vătămate C. A. şi-a schimbat comportamentul, în sensul că vorbea singur, râdea fără motiv sau că, uneori, se credea Iisus sau Mefisto, la data de 22.02.2018 s-a dispus efectuarea unei expertize medico-legale psihiatrice.

Din raportul de expertiză medico-legală psihiatrică nr. (…) a Institutului N. de Medicină Legală <M.Minovici> Bucureşti a rezultat că numitul M.A.T. prezintă diagnosticul de <Tulburare de personalitate tip instabil-impulsiv>. Păstrează capacitatea psihică de apreciere critică a conţinutului şi consecin­ţelor faptelor sale. Este orientat temporospaţial, auto şi allopsihic. A avut discernământ păstrat în raport cu fapta pentru care este cercetat şi nu necesită măsuri de siguranţă cu caracter medical”, se arată în rechizitoriu.

Noul dosar îi poate aduce încă cel puţin trei ani de închisoare autorului celei mai cumplite crime care a zguduit Buzăul în ultimii ani.

Amintim că la începutul lunii februarie 2018, Andrei Muscalu, tânărul de 22 de ani, dependent de droguri, a ajuns să îl omoare pe cel care i-a ofe­rit un acoperiş deasupra capului. Crima a îngrozit Buzăul anul trecut prin cruzimea cu care ucigaşul i-a luat viaţa unchiului său, Adrian Mocanu, doar pentru că a cerut de mâncare, şi i s-a părut că rudele la care locuia nu s-au mişcat destul de repede. A pus mâna pe cuţit şi şi-a înjunghiat unchiul, apoi l-a lovit până bărbatul a rămas nemişcat. Mătuşa tânărului a fost şi ea bătută cu sălbăticie şi tăiată pe faţă şi pe mâini, dar a scăpat din mâinile atacatorului fugind la ­ve­cini.

În decembrie, anul trecut, Curtea de Apel Ploieşti a decis să menţină sentinţa Tribunalului Buzău de condamnare a lui Andrei Muscalu la 13 ani şi două luni de închisoare cu executare.

Tragedia s-a produs într-o casă de pe strada Dimitrie Cantemir din cartierul N. Titulescu din Buzău, cunoscut drept ,,23 August“. Acolo a locuit tânărul după ce părinţii au divorţat şi l-au lăsat în grija bunicilor. Însă, la un moment dat, Andrei Muscalu nu şi-a mai găsit drumul în viaţă. O perioadă a stat cu mama lui, în Bucureşti, spun apropiaţii, unde ar fi urmat cursurile unui liceu de artă, însă nu a promovat Bacalaureatul şi a venit la Buzău, unde s-a înscris la un colegiu sanitar. Vecinii spun că tânărul era dezo­rientat şi abătut şi se certa des cu unchiul său.

De altfel, tot cei apropiaţi familiei spun că scandalurile nu mai conteneau în familia băiatului din cauza patimii drogurilor în care tânărul căzuse de ceva timp.

Asta s-ar fi întâmplat şi în seara zilei de 10 februarie 2018, iar băiatul a pus mâna pe un cuţit şi i l-a înfipt unchiului său în ceafă. Bărbatul de 56 de ani, Adrian Mocanu, cadru militar în rezervă, a căzut secerat, însă tânărul a continuat să îl lovească cu picioarele în cap.

Femeia cu care unchiul băiatului trăia în concubinaj, Ana Călinescu, a scăpat cu câteva tăieturi la cap şi pe faţă, după ce a reuşit să fugă în curtea unor vecini.

„A vrut să vină la noi în cameră ca să ceară mâncare, pentru că i s-a dus de fiecare dată, în fiecare zi. El locuia acolo, în partea din faţă, iar unchiul lui în spate. S-a dus să îi ducă mâncare, iar eu am rămas să mă joc cu căţelul în casă. După vreo zece minute, a deschis uşa puternic, a năvălit peste mine, m-a lovit cu pumnii şi nu ştiu cum am ieşit afară, în grădină. A aruncat cu un bolovan în mine, pentru că eu mă apăram cu o ţeavă, după care am ieşit pe stradă, am ţipat disperată şi am avut noroc cu vecinii. Până atunci nu folosise cuţitul. M-a alergat în jurul copacului din faţa casei, apoi am intrat în curtea vecinilor. După ce am ajuns la vecini, s-a întors în casă, a venit cu cuţitul şi atunci mi-a dat cu el în gât (…) Nu au fost agresiuni între ei (nr., între unchi şi nepot), ci doar discutau (în contradictoriu, n.r.). Eu cred că el avea asta programată mai de mult. Lucra la ea. Noi observam ce face el şi îi spuneam mai departe mamei lui. Probabil că nu voia să mai fie urmărit“, declara Ana Călinescu.

După comiterea crimei, tânărul s-a speriat şi a fugit în parcul Crâng. Asasinul a fost însă prins de către jandarmi lângă Conacul Trandafilor, după o oră de căutări.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker