Monden

Aurel Pădureanu: Îi mulțumesc lui Dumnezeu că încă pot să-mi fac meseria!

Soțul regretatei artiste buzoiene Cornelia Catanga a mărturisit într-un interviu acordat unei publicații centrale că își mai dorește doar sănătate pentru a putea onora anumite evenimente pe care încă le mai are de unul singur.

Viața lui Aurel Pădureanu s-a schimbat radical după moartea artistei. Acesta mărturisește că se descurcă din ce în ce mai greu cu banii, însă are noroc cu ajutorul copiilor. De asemenea, el mărturisește că face parte din rândul artiștilor cu o pensie foarte mică.

Aurel Pădureanu și buzoianca Catanga au trăit o frumoasă poveste de iubire și au format o echipă de zile mari și pe scenă. Lucrurile s-au schimbat însă în urmă cu cinci ani, după moartea cântăreței, iar Aurel a fost nevoit să învețe să trăiască fără femeia care i-a fost alături o viață întreagă. Este recunoscător că este sănătos și pentru faptul că poate practica meseria care l-a consacrat.

„Sănătatea e cea mai importantă, e esențială. Dacă ai sănătate, poți să faci și bani, dar dacă n-ai sănătate, nu poți să faci absolut nimic. Îi mulțumesc lui Dumnezeu că încă pot să-mi fac meseria, cât o să vrea Dumnezeu să mă țină sănătos”, a spus Aurel Pădureanu potrivit spynews.ro.

Cât despre pensie, Pădureanu spune că este mică; însă reușește să se descurce și cu ajutorul copiilor și cu banii pe care îi câștigă din muzică. „Ne rezumăm la ceea ce avem, mă duc la biserică, mă rog la Dumnezeu. Este foarte greu, enorm de greu. Mi-a venit întreținerea 800 de lei la două persoane. E foarte greu, dar nu avem ce să facem. Nu se poate rezolva absolut nimic. Ne rugăm la Dumnezeu să ne țină sănătoși. Totul este foarte scump, nu credeam că o să apucăm timpurile astea. Nici pensia nu e mare, am una dintre cele mai mici pensii, dar asta e viața. Majoritatea artiștilor au lucrat pe timpul lui Ceaușescu, uneori și la negru, și nu au prestat astfel încât să aibă un serviciu în permanență. Important e să fiu sănătos, mă descurc cum pot, am copiii lângă mine. Mă ajută și ei, am copii foarte buni și mă ajută. Singura speranță e la Dumnezeu, acolo e singura speranță”, a mai declarat Aurel Pădureanu.

Cornelia Catanga s-a stins din viață în martie 2021, după ce a fost diagnosticată cu COVID-19. Artistul mărturisește că o visează des și cu drag își amintește de cuplul emblematic pe care l-au format de-a lungul vieții. „O visez mereu, o visez așa de frumos, așa cum am avut noi căsnicia noastră, elegantă și frumoasă. Nu există în România așa cum am fost eu cu Cornelia și cu Alexandru, trei artiști cu trei stiluri muzicale total diferite. Cornelia a cântat muzică lăutărească, eu am cântat romanță, iar Alexandru e unul dintre cei mai mari pianiști din România, acum e plecat în SUA”, a mai povestit el.

Articole similare