Aur la „Cupa României” pentru buzoianul Adrian Costache

„Cupa României” pare să fie concursul preferat al pugilistului buzoian Adrian Costache. Adolescentul a urcat pe prima treaptă a podiumului la categoria 70 kg, în cadrul Cupei României de Box pentru Juniori, competiție derulată zilele trecute la Drobeta-Turnu Severin.
Sportivul legitimat la Clubul Sportiv Municipal Buzău, inițiat de antrenorul emerit Constantin Voicilas, și-a continuat pregătirea alături de maestra Duță Steluța și de antrenorul Robert Băiatu de la Centrul Olimpic Giurgiu. Tânărul buzoian a dispus în finală de un alt talent al boxului românesc, constănțeanul Sali Evren.
Performanța lui Adi Costache confirmă traiectoria ascendentă din ultimii ani. După o Cupă a României adjudecată în 2023, buzoianul reușea un bronz la Campionatele Europene, acolo unde se oprea în semifinale, după ce îl eliminase pe favoritul categoriei din acel moment, Nijat Imarov.
Cadou frumos pentru Steluța Duță
Performanța buzoianului a venit cum nu se poate mai bine, constituindu-se într-un cadou frumos de ziua ei de naștere pentru antrenoarea Steluța Duță. Fostă campioană europeană și mondială la box feminin, Steluța rămâne un exemplu de ambiție, curaj și determinare, atât în ring, cât și în afara lui. După o carieră impresionantă ca sportivă, ea și-a dedicat viața formării noilor generații de boxeri, devenind antrenoare și mentor pentru tinerii care îi calcă pe urme. În prezent, supercampioana din Buzău antrenează atât fete dar și băieți, petrecând zilnic ore bune într-un mediu atât de familiar, sala de box. Povestea ei, marcată de greutăți, dar și de reușite spectaculoase, inspiră și astăzi, demonstrând că, prin muncă și pasiune, visele pot deveni realitate.
La mulți ani, Steluța Duță!



