luni, 30 noiembrie 2020

Au sosit primele ajutoare de la guvern pentru cei afectaţi de alunecările de teren din martie

Prima tranşă din materialele de construcţii acordate de către guvern ca ajutor umanitar din rezerva de stat au ajuns, marţi, în judeţul Buzău. Cele peste 2,5 tone de oţel beton şi cantitatea de 10 metri cubi che­restea vor ajunge la Scorţoasa şi Mânzăleşti şi vor fi folosite la repararea a cinci locuinţe afectate de alunecările de teren din această primăvară. De asemenea, miercuri, autorităţile buzoiene urmează să primească în acelaşi scop şi 13 tone de ciment.

În această primăvară, mai multe unităţi administrativ-te­ritoriale din judeţul Buzău au fost afectate de alunecări de teren şi de inundaţii, fiind distruse drumuri, poduri, podeţe şi case. Valoarea pagubelor produse în 19 comune a fost estimată de autorităţile buzoiene la 80 de milioane de lei, cele mai afectate fiind  Lopătari, Chiliile, Bozioru, Murgeşti, Pardoşi, Săruleşti, Beceni, Pietroasele, Bisoca, Pănătău şi Căneşti. De asemenea, casele din 14 gospodării din judeţ au fost parţial distruse de alunecările de teren.

Cuantumul ajutoarelor care au fost repartizate Buzăului a fost anunţat, la începutul acestei luni, de către deputatul Marcel Ciolacu, preşedintele organizaţiei judeţene a Partidului Social Democrat: ,,Judeţul Buzău va primi 12 milioane de lei din fondul de intervenţie aflat la dispoziţia Guvernului pentru refa­cerea de urgenţă a infrastructurii judeţene şi locale afectate de inundaţiile şi alunecările de teren de luna trecută. Este vorba despre drumurile aflate pe raza localităţilor Lopătari, Chiliile, Bozioru, Murgeşti, Pardoşi, Săruleşti, Beceni, Pietroasele, Bisoca, Pănătău şi Căneşti. În plus, 14 familii şi persoane singure ale căror case şi anexe gospodăreşti au fost distruse de calamităţile naturale vor primi ajutoare de urgenţă din partea Guvernului în valoare de 70 de mii de lei. Este un sprijin necesar faţă de toţi cei care şi-au pierdut agoniseala de o viaţă. În acelaşi timp, îmi doresc ca la nivelul autorităţilor locale să se ia măsurile necesare astfel încât toate reparaţiile să fie finalizate în cel mai scurt timp şi lucrurile să reintre rapid pe făgaşul normal”, spunea Ciolacu.

loading...
error: Content is protected !!