Sport

Au muşcat şi „lupii”!

HC Buzău – HC Od. Secuiesc 29-22 (11-9)

Trei etape a trebuit să aştepte HC Buzău pentru a sparge gheaţa în noul campionat. După misiunea imposibilă cu Dinamo şi incredibilul eşec de la Timişoara, echipa buzoiană a bifat primele trei puncte în meciul de sâmbătă seară, de la Sala Sporturilor, împotriva nou promovatei HC Od. Secuiesc.

N-a fost, însă, deloc uşor pentru jucătorii lui Gabriel Armanu. Harghitenii au încercat să-şi depăşească condiţia şi să înceapă să se acomodeze cu primul eşalon. După un start vijelios al gazdelor (9-3, min. 13), Odorheiul a echilibrat disputa şi s-a apropiat până la pauză la doar două goluri, 11-9. Parcă tras la indigo a fost şi startul părţii secunde. Buzăul s-a dus rapid la 16-10 (min. 34), oaspeţii n-au renunţat şi şi-au revenit spectaculos, reuşind chiar să egaleze la 17 (37)! Din fericire, cu toată strădania lor de a rămâne în joc, oaspeţii n-au mai păstrat acelaşi nivel. Mai valoroşi, mai maturi, `lupii” au gestionat perfect finalul pentru prima victorie, şi încă una categorică, a noului campionat: 29-22!

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker