Actualitate

Au ales să salveze vieți după ce au învins în lupta cu COVID 19! Zeci de polițiști au donat vineri sânge sau plasmă pentru cei în suferință

Polițiștii au ieșit din dispozitivul curent și s-au alăturat vineri frontului de salvatori care resuscitează sau operează pentru a da o șansă la viață. Aceștia au donat la Centrul de Transfuzii sânge sau plasmă celor în suferință.

Astăzi, 18 septembrie, polițiști din toate structurile Inspectoratului de Poliție Județean Buzău au hotărât că pot împinge limitele profesiei lor prin care au jurat să apere viața, integritatea și libertatea persoanelor.

Trecem printr-o perioadă de grea încercare, când pandemia de Covid-19 ne testează puterile și altruismul. Sângele este medicamentul cel mai ieftin, dar care este neprețuit în lupta cu secundele. Colegii noștri au conștentizat că o picătură de sânge “polițist” poate schimba prezentul și poate oferi viitor cuiva.

A,B, AB,0? Indiferent de grupa de sânge, polițiștii vor dona și, de mâine, își vor relua activitatea profesională în mod normal, pentru că azi sunt bine și au putut face un bine. Lor nu le va lipsi sângele donat, însă pentru cei mai puțin norocoși va fi o șansă în plus la viață„,  precizează reprezentanții Biroului de Presă al IPJ Buzău.

Cei 47 de polițiști donatori de sânge/plasmă, îndeamnă să nu rămânem nepăsători pentru că mâine cineva drag poate avea nevoie de sânge!

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker