Actualitate

Atenţie, părinţi! Protejaţi-vă copiii de petarde şi artificii!

Se apropie Revelionul, iar dacă vreți să evitați accidentele, trebuie să fiți foarte atenți ce petarde și artificii folosiți. Polițiștii avertizează că pe piață sunt foarte multe materiale pirotehnice extrem de periculoase mai ales pentru copii, care nu trebuie încurajați să le folosească.

În perioada noiembrie-decembrie, poliţiştii buzoieni au depistat pe raza municipiului 11 minori cu vârste cuprinse între 10 şi 17 ani care  foloseau articole pirotehnice. Toţi au fost încredinţaţi familiei, părinţii acestora fiind avertizaţi cu privire la riscul la care s-au expus copiii. În acest context au fost aplicate patru sancţiuni la Legea 126/1995 privind regimul materiilor explozive şi alte 20 de sancţiuni la Legea 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice pentru nesupravegherea  minorilor. Poliţiştii recomandă adulților să își protejeze copiii prin a nu mai cumpăra sau manevra petarde sau artificii care le pot pune viaţa în pericol, să îi supravegheze și să le explice riscul la care se expun! „Multe dintre obiectele pirotehnice mici pot fi considerate foarte periculoase și vă pot răni sau chiar lăsa invalizi. Astfel de accidente au loc din păcate în fiecare an, în special sărbătorile de iarnă. Încercaţi să vă protejaţi copiii prin a nu mai cumpăra sau manevra petarde sau artificii care le pot pune viaţa în pericol. Referitor la persoanele fizice, atragem atenția că acestea, sub condiţia să aibă vârsta de peste 18 ani, pot deține și folosi în scop de divertisment doar articole pirotehnice din categoria F1. (articole pirotehnice de divertisment care prezintă un risc foarte scăzut şi un nivel de zgomot neglijabil şi care sunt destinate utilizării în spaţii restrânse, inclusiv articolele pirotehnice de divertisment destinate utilizării în interiorul clădirilor cu destinaţia de locuinţă si nu trebuie să cuprindă petarde, baterii de petarde, petarde luminoase şi baterii de petarde luminoase). În ciuda recomandărilor polițiștilor, în fiecare an aduți, dar în special copii cad victime ale uzului neutorizat de materiale pirotechnice, multe dintre ele cumpărate chiar de către părinți sau cu acordul acestora”, se arată într-un comunicat de presă al IPJ Buzău.

Pentru a preveni evenimentele nedorite poliţiştii reamintesc că sunt infracţiuni, şi se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă, comercializarea articolelor pirotehnice din categoriile F1 şi P1 către persoane cu vârsta sub limita prevăzută de lege, respectiv 18 ani, precum şi comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni. Poliţiştii atrag atenția asupra faptului că folosirea articolelor pirotehnice de natură artizanală, a celor din categorii de risc ridicat, sau neluarea unor măsuri de siguranță atunci când sunt utilizate articolele pirotehnice comercializate în această perioadă, poate duce la accidente nedorite. Pentru a preveni incidentele neplăcute şi chiar victimizarea populaţiei prin folosirea unor obiecte pirotehnice neconforme prevederilor legislative, precum şi pentru menţinerea unui climat de siguranţă publică în preajma sărbătorilor de iarnă, cetăţenii sunt rugaţi să achiziţioneze doar obiectele pirotehnice permise de lege.

 

 

 

 

 

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker