Vineri, 1 martie, la Muzeul de Etnografie „Vergu Mănăilă” va fi organizat un atelier de confecționat mărțișoare tradiționale. Atelierul începe la ora 11.00 și se va desfășura timp de 60-90 de minute, vârsta minimă de participare fiind de 7 ani. Cei interesați să participe se pot programa la numărul de telefon 0772.255.131, de luni până vineri, în intervalul orar 8.00–16.00. Participanții vor confecționa mărțișoare sub îndrumarea reprezentanților Muzeului, dar și a creatorilor populari, pentru că activitatea este organizată în parteneriat cu Asociația Meșterilor Populari și Artiștilor Buzău.
Tradiția mărțișorului este foarte veche, el fiind însă atestat documentar pentru prima oară de către boierul și cărturarul Iordache Golescu, care l-a menționat în lucrarea sa „Condica limbii românești”, care a fost finalizat în anul 1832, și care este păstrat în prezent de Academia Română, în manuscris.
Arheologii spun însă că primele dovezi ale existenței mărțișoarelor în spațiul românesc datează de acum mai bine de 8.000 de ani și că primele mărțișoare găsite erau pietre mici de râu vopsite în alb și roșu, înșirate pe o ață pentru a fi, probabil, purtate la gât.
Cel mai vechi mărțișor păstrat în România datează din anul 1879 și are forma unei inimioare de argint pe care este gravată exact data 1 martie 1879. Obiectul aparține unui colecționar de antichități.
Despre mărțișor, sociologul Ciprian Voicilă povestește pe site-ul Muzeului Național al Țăranului Român că „odinioară, pe 1 martie de obicei, mamele le legau copiilor o monedă de argint sau de aur la gât sau la mână. O legau fie de o cordelușă roșie, fie de un șnur împletit dintr-un fir de mătase roșie și altul de mătase albă. Cei avuți – destul de rari în satul românesc – foloseau un șnur făcut din fire de aur și argint. În funcție de zona etno-geografică, se numea mărțișor, marț sau mărțiguș. Oamenii credeau că acel copil care va purta mărțișor va fi sănătos, <curat ca argintul> și norocos”. Specialiștii – etnografi, etnologi sau antropologi – vorbesc despre o funcție apotropaică a mărțișorului, adică, în credința populară, mărțișorul îndeplinea, înainte de toate, o funcție magică, ceea ce însemna că nu doar copiii erau protejați de maleficii prin intermediul lui, ci și cloșca din cuibar, oaia din staul și chiar și pomii din grădina țăranului.
Printr-unele locuri din România, mai spune sociologul, purtau mărțișor și fetele mari sau nevestele din motive… cosmetice. Pentru frumusețea tenului. Se zicea, notează Ciprian Voicilă, că „cine poartă mărțișoare/Nu mai e pârlit de soare”. La finele lunii nmartie, „lepădau mărțișorul”, adică și-l desfăceau de la mână, șnurul îl legau de ramura unui pom proaspăt înflorit, iar cu moneda cumpărau fie pâine albă, fie caș, fie vin. Se credea că fetei care respecta întocmai acest ritual, fața i se făcea albă precum cașul și rumenă ca vinul.
Despre ziua de 1 martie, când se dăruiesc mărțișoarele, se știe că este denumită popular și „Baba Dochia”, „Baba Marta” sau „Cap de primăvară”. De aceea, aceasta era ziua în care fetele sau femeile care purtau numele de Evdochia, Dochia sau Dochița își serbau ziua.
