Crăciunul este celebrarea zilei de naștere a Domnului Iisus Hristos. Un colind spune: „Că-i născut un domn prea bun / Cu numele lui Crăciun, / Că-i născut un om frumos, / Cu numele lui, Hristos”.
Minunea întrupării lui Hristos mai presus de legile firii a uimit întreg pământul, a înnoit toată lumea, a rupt istoria omenirii în două și, străbătând cele douăzeci de secole, ni se face cunoscută nouă astăzi.
Astăzi S-a născut Mesia! Este vestea pe care au adus-o din cer îngerii, pe care au primit-o întâi păstorii, ca un fulger s-a revărsat peste toate marginile lumii.
Cel dintâi praznic împărătesc cu dată fixă, în ordinea firească (cronologică) a vieții Mântuitorului, este Nașterea, numită în popor și Crăciunul, la 25 decembrie, este sărbătoarea anuală a nașterii cu trup a Domnului nostru Iisus Hristos. Ea a fost vestită prin proroci, care au arătat locul nașterii, seminția din care Se va naște și multe alte semne. Pare a fi cea dintâi sărbătoare specific creștină, dintre cele ale Mântuitorului, deși nu este tot atât de veche ca Paștile sau Rusaliile, a căror origine stă în legătură cu sărbătorile iudaice corespunzătoare.
Povestea nașterii lui Hristos este relatată de azm.gov.ro astfel: „Fiul lui Dumnezeu s-a născut din Fecioara Maria, care, la vremea nașterii Sale, era logodită cu dreptul Iosif. El a fost născut într-o iesle din Bethleem. Amintim că în acel timp, împăratul Cezar August dăduse porunca de a se face un recensământ general, încât toți erau obligați să ajungă în cetatea strămoșilor pentru a se înregistra. Din acest motiv, Iosif, fiind din neamul lui David, ajunge în Bethleem, locul în care Fecioara Maria Îl va naște pe Hristos. Din Scriptură cunoaștem că Pruncului i-au fost aduse ca daruri: aur, smirna și tămâie. Aur ca unui împărat, tămâie ca unui Dumnezeu și smirnă ca unui arhiereu care urma să moară pentru întreaga omenire. Astfel, există obiceiul ca de Crăciun să oferim și noi daruri. Prin ele răspundem la darul iubirii lui Dumnezeu pentru noi”.
Românii au zeci de poveşti despre Naşterea Mântuitorului. În toate este vorba despre Fecioara Maria, alungată în drum şi prigonită, găsindu-şi loc pentru naşterea Fiului Său într-un staul al lui Moş Crăciun. Vlad Manoliu în „Sărbători româneşti” amintește unele dintre acestea. Aici se spune că soţia lui Crăciun (Baba Iova, Crăciuneasa) o asistă la naştere şi din această cauză este pedepsită de soţul ei prin tăierea mâinilor de la coate. Se spune că Maica Domnului i-a dat în schimb mâini de aur cu care să-i învelească pruncul. Văzând mâinile de aur ale Crăciunesei, Moş Crăciun înţelege minunea Naşterii Mântuitorului şi o acceptă. În majoritatea poveştilor se vorbeşte și de boii blânzi, binecuvântaţi de Fecioară să mănânce puţin şi să fie sătui, şi de caii care au îndrăznit să mănânce fânul de pe trupul gol al Copilului Sfânt, fiind blestemaţi să nu se sature niciodată şi să aibă carnea tare şi aţoasă.
În unele poveşti se spune că primul animal care a vestit Sfânta Naştere a fost o broască. Maica Domnului a binecuvântat-o să vestească întotdeauna ploile şi să trăiască cu trupul veşnic. De aceea trupul de broască moartă nu face niciodată viermi, ci se usucă şi se „pomăieşte“. Dacă omori o broască se mânie Dumnezeu şi îţi mor vitele, iar anul aduce ploi şi inundaţii. ÎNn afara colindelor din Ajunul Crăciunului mai sunt cântările de dimineaţă numite şi „zori“. Aceste colinde sunt răsplătite cu daruri şi bani.
