Actualitate

Școala de Olărit de la Colți s-a deschis oficial

Sâmbătă, la ora 10 dimineața, s-a deschis oficial Școala de Olărit de la Colți, proiect susținut de buzoieni prin Cercul de Donatori organizat de Fundația Comunitară Buzău. Programul de educație culturală a Școlii de Olărit de la Colți este un proiect derulat de Asociația Centrul de Artă Aluniș.

„Te așteptăm cu demonstrații, povești și cadouri”, transmite Iulia Sîrbu, fondatoarea Aluniș Art Center. Ea are un mesaj pentru buzoieni, prin care îi informează că „pe 4 și 5 decembrie, între orele 10 și 16, Școala de Olărit de la Colți își deschide porțile și te așteaptă să îi treci pragul în lumea acestui meșteșug străvechi. Artiști ceramiști, olari și asistenți de olari în formare, precum și pshihologul specializat pe terapie prin artă îți vor fi călăuze și-ți vor povesti despre cum se poate clădi un viitor nou unui meșteșug uitat, un viitor care să stea la baza dezvoltării comunității locale și ajutarea celor aflați în dificultate”.

Cei care vor trece pragul Școlii de olărit vor avea parte și de surprize plăcute având în vedere că ne aflăm în perioada premergătoare Sărbătorilor.  „În ghiftshop-ul centrului ți-am pregătit o sumedenie de suveniruri de la artiști și artizani locali, cadouri numai bune de oferit în acest sezon știind că achiziționarea lor ajută la continuarea programelor Centrului de Artă Aluniș și la susținerea celor care au creat produsele respective”, mai spune Iulia Sîrbu.

 

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker