Monden

Artista Nicoleta Buga Neagu, la șezătoare de Dragobete, în locurile copilăriei din Scorțoasa

O sărbătoare românească, marcata prin cântece și dansuri populare. Așa a ales să petreacă interpreta de muzică folclorică Nicoleta Buga Neagu sâmbăta trecută, organizând șezătoarea intitulată „Dragobetele sărută fetele”, alături de membrii Asociației „Tradiție pentru Viitor”.

Pentru câteva ore, sa­tul Grabicina de Jos, comuna Scorțoasa, a fost însuflețit de acest eveniment, prin muzică, dans, voie bună și tradiții. „Am ales să organizăm această șeză­toare în satul Grabicina de Jos în semn de mulțumire față de bătrânii care locuiesc aici, pentru că mulți dintre ei au donat obiecte vechi micului muzeu al Asociației. Acest eveniment este un mod de a-i răsplăti pe oamenii de aici pentru ajutorul pe care l-au oferit asociației, dar și pe profesorii voluntari”, a declarat Cristina Ciupercă, președintele asociației „Tradiție pentru Viitor”.

La eveniment au participat atât membrii asociației, profesori voluntari, elevi, cadre didactice care susțin această inițiativă, dar și artista Nicoleta Buga Neagu, șezătoarea reușind să adune laolaltă un număr mare de bătrâni din satul Grabicina de Jos, care au încântat cu demonstrații de tors lâna.

Și-a „cules” primele cântece de la bătrânii din Grabicina de Jos  

„Mă bucur că am reușit să organizăm această șezătoare în Grabicina de Jos, satul care îmi amin­tește de primele mele cântece <culese> de la bătrânii de aici, cărora le sunt recunoscătoare, de aceea am ales să le dedic momentele muzicale pe care le-am pregătit împreună cu elevii asociației. Le sunt recunoscătoare tuturor celor care m-au sprijinit și au crezut în talentul meu, în special mentorilor mei, unul dintre ei fiind prezent și la șezătoarea de astăzi, Vasile Săcuiu, cel care a mers cu mine la bătrânii din Grabicina de Jos, de la care am „cules” cântece cu care am participat la numeroase concursuri unde am și câștigat premii. Niciodată nu voi uita de acești oameni, de aceste locuri, de originile mele, datorită cărora am avut o evoluție frumoasă”, a afirmat Nicoleta Buga Neagu, interpret de muzică populară și profesoară de canto în cadrul Asociației „Tradiție pentru Viitor”.

Între spectacole, evenimente și ore de canto

Se spune că viața unui artist este lipsită de timp liber, deoarece performanța necesită o pregătire temeinică și constantă, iar acesta este principiul de care Nicoleta Buga Neagu a ținut cont pentru a-si construi o carieră de succes, motiv pentru care îi sfătuiește și pe elevii săi să facă același lucru. „M-am născut și am copilărit în comuna Scorțoasa. Am plecat de jos, am luptat pentru visul meu, de aceea am renunțat de mică la viața liniștită de la țară și am plecat în București pentru a studia și pentru a-mi începe cariera la care am visat. ­Mi-a fost greu, dar laudele primite de la oamenii importanți din acest domeniu m-au ajutat să am încredere în mine, să îndrăznesc. Am participat la numeroase concursuri, am luat premii importante, iar în prezent îmi doresc să iau parte la cât mai multe evenimente muzicale, pentru că cel mai bine mă exprim cântând”, a mai declarat Nicoleta Buga Neagu.

Putinul timp liber pe care îl are nu o impiedică pe Nicoleta Buga Neagu să fie profesor voluntar la Asociația „Tradiție pentru Viitor”. „Mă implic cu drag în activitățile acestei asociații pentru că știu cât de greu mi-a fost mie să mă descopăr, să evoluez, iar persoanele care m-au ajutat au contribuit semnificativ la cariera mea, de aceea îmi doresc din suflet să le fiu mentor elevilor talentați, care își doresc o carieră de interpret. În cele trei ore pe care le-am petrecut alături de acești copii, am des­coperit deja câteva fetițe foarte talentate pe care vreau sa le ajut, de aceea, în curand, voi înființa un ansamblu popular al comunei Scorțoasa”, a afirmat interpreta.

Reamintim ca Asociația „Tradiție pentru Viitor” a fost înființată pe 3 noiembrie 2019, din dorința de a ajuta comunitatea Scorțoa­sa, să păstreze tradițiile și obiceiurile locului, de a antrena copiii în cât mai multe activități culturale și educative, care să îi ajute să se dezvolte pe plan personal și profesional. În prezent, programa asociației cuprinde atelierul de canto, susținut de interpreta de muzică populară, Nicoleta Buga Neagu, atelierul de dans, susținut de antrenoarea Adriana Pavel, atelierul de mește­șugărit, susținut de Ioana Negoiță, iar din primăvara acestui an, copiii se vor putea înscrie la atelierul de fotbal, susținut de Cezar Neagu, dar și la cel de țesut.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker