Actualitate

Aproape 50 de șoferi au devenit pietoni în week-end

Acțiune amplă a polițiștilor buzoieni în week-end! În perioada 1-3 septembrie au fost reținute 46 de permise de conducere și au fost aplicate 363 de sancțiuni contravenționale.

Începând de vineri, 1 septembrie, poliţiştii rutieri au organizat şi desfăşurat acţiuni ce au avut ca scop depistarea conducătorilor auto care depăşesc limita legală de viteză, atât în localităţi, cât şi în afara acestora.

În cadrul activităţilor desfăşurate, poliţiştii au depistat 219 şoferi care au călcat prea tare pedala de acceleraţie, iar dintre aceştia, 40 au predat permisele de conducere pentru următoarele 90, respectiv 120 de zile.

Cu cea mai mare viteză, 169 km/h,  a fost înregistrat de aparatele radar în cazul autoturismului condus de o femeie de 53 de ani, din Ilfov, ce rula pe DN2E85, în afara localităţii Racovițeni.

Alte 6 permise de conducere au fost reținute pentru neprezentarea în termen de 24 de ore la poliție în urma unui accident soldat doar cu pagube materiale, dar și pentru circulația pe sens opus.

De asemenea, polițiștii rutieri au întocmit și cinci dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, dar și conducerea unui vehicul făra permis de conducere.

Într-unul din cazuri, este vorba de un bărbat de 50 de ani, din Chiliile, care a fost depistat de polițiști în timp ce conducea autoturismul pe DJ203L, în localitatea Berca. Întrucât acesta emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,99 mg/l alcool pur în aerul expirat. Șoferul a fost transportat la o unitate spitalicească pentru prelevarea de mostre biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker