Actualitate

Aproape 4.000 de cadavre de porci au fost îngropate la ferma incendiată de la Stâlpu

1.800 de cadavre de po­rci sugari și tineret și 2.150 de cadavre de porci de reproducție de talie mare (scroafe și vieri) rezultate în urma incendiului de la ferma de la Stâlpu au fost ecarisate și îngropate. Potrivit reprezentanților Instituției Prefectului, sâmbătă, 18 ianuarie, a fost finalizată această acțiune. După această etapă, urmează să se facă o dezinfecție în halele numărul 1 și 2 ale exploatației de creștere a suinelor, precum și în împrejurimi.

“Instituția Prefectului – Județul Buzău a ­suprave­gheat permanent acțiunile desfă­șurate la ferma din comuna Stâlpu. După ce a primit, în data de 8 ianua­rie 2020, o adresă din partea administratorului exploatației, domnul prefect Leonard Dimian a convocat într-o ședință reprezentanții tuturor instituțiilor abilitate să intervină în astfel de situații. Apoi, prefectul județului a efectuat o vizită în teren și au fost trasate sarcini precise pentru toți factorii implicați. Pe parcursul acțiunii de ecarisare și îngropare a cadavrelor de suine, activitatea a fost monitorizată zilnic”, transmite Biroul de Presă al Instituției Prefectului. Potrivit aceleiași surse, responsabilitatea proprietarilor și a angajaților fermei de porci referitor la aspectele privind circumstanțele exacte ale producerii incendiului, dimensiunile economice ale problemei, fac obiectul unor anchete derulate de autoritățile competente.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker