Actualitate

Angajatorii, obligaţi să înscrie zilierii în aplicaţia mobilă „Inspectia Muncii”

Inspectoratul Teritorial de Muncă Buzău a pus în funcţiune registrul electronic de evidență, în ordine cronologică,  pentru zilieri. Este vorba despre  aplicația mobilă denumită „Inspectia Muncii”, considerată de specialişti un instrument de lucru util angajatorilor care folosesc zilieri în activitatea pe care o desfășoară. Aplicaţia este funcţională din data de 20 decembrie, şi trebuie utilizată de către toți angajatorii care folosesc ca forță de muncă zilieri, în conformitate cu prevederile Legii nr. 52/2011 privind exercitarea unor activități cu caracter ocazional desfășurate de zilieri, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

„Precizăm că beneficiarul/utilizatorul are obligația să înfiinţeze, să completeze şi să transmită Registrul electronic de evidenţă a zilierilor conform metodologiei şi modelului ce urmează a fi stabilite în termenul legal prevăzut de 60 de zile, prin ordinul ministrului muncii şi protecției sociale, să înregistreze, în Registrul electronic de evidenţă a zilierilor, toţi zilierii cu care exercită activităţi cu caracter ocazional, să transmită registrul electronic, zilnic, înainte de începerea activităţii de către fiecare persoană care urmează să se afle într-un raport de muncă cu beneficiarul”, informează Inspectoratul Teritorial de Muncă Buzău.

Toate informațiile necesare unui utilizator al aplicației mobile „Inspectia Muncii” se vor putea obține accesând site-ul Inspecției Muncii, www.inspectiamuncii.ro. Pentru această aplicaţie, Inspecţia Muncii pune la dispoziţia angajatorilor şi un manual de utilizare. „Recomandăm tuturor utilizatorilor acestei aplicații să parcurgă, în întregime, Manualul de utilizare precum și Termenii și Condițiile de utilizare a aplicației”, transmit responsabilii ITM Buzău. La rândul său, inspectorul general de stat Dantes Nicolae BRATU spune despre această aplicaţie nouă că „<Inspectia Muncii> este o aplicație modernă, ușor de utilizat, care vine în sprijinul angajatorilor și va reprezenta singura modalitate legală de înregistrare a activităților prestate de zilieri, fiind atât în avantajul angajatorului, cât și al lucrătorului, ambii beneficiind, astfel, de protecția legii”.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker