Monden

Andrei Ursu, primele declarații despre experiența Asia Express

Decizia lui Andrei Ursu de a participa la noul sezon Asia Express alături de Vlad Condurache a surprins pe foarte multă lume. Cel mai dur reality-show al momentului a dus vedetele pe Drumul Zeilor prin Thailanda, Malaezia și Indonezia. Obiceiuri stranii și totuși spectaculoase, religii diferite, temperaturi ridicate și bariere lingvistice au fost doar câteva dintre provocările cu care s-au confruntat concurenții acestui sezon. Fără telefon, cu doar un dolar pe zi, aceștia au trebuit să ajungă din Thailanda până în Bali, destinația marii finale a sezonului șapte. Drumul pe care l-au parcurrs a avut peste 7.000 de kilometri, fiind pentru prima oară când s-a întins pe durata a 11 etape, cu una în plus față de sezoanele trecute.

Filmările la noul sezon Asia Express abia s-au terminat, însă vom avea ceva timp de așteptat până când emisiunea va fi difuzată la Antena 1. Proaspăt întors acasă, buzoianul Andrei Ursu a făcut primele declarații după terminarea filmărilor. „Filmările pentru Asia Express s-au terminat, abia aștept să vedeți emisiunea în toamnă. Ce pot să zic eu este că a fost o experiență extraordinar de tare, iar ce mă bucură și mai mult este faptul că în astea două luni de când am plecat (…) piesa noastră a stat pe locul 1 pe radio tot timpul ăsta, am văzut acum. Opt săptămâni pe locul 1 este cel mai tare lucru care mi s-a putut întâmpla și aștept să mă întorc la familie”, a mărturisit Andrei Ursu pe InstaStory, făcând referire la colaborarea sa cu Theo Rose.

Într-un interviu acordat recent, Andrei Ursu a vorbit despre participarea sa la show-ul ce urmează a fi difuzat de Antena 1. „Eu ardeam să vorbesc despre acest subiect, acum mă bucur super mult că pot să fac asta și în fața camerelor. Mă și axez pe muzică, am avut două săptămâni cu întâlniri, să lăsăm acasă treaba făcută. Plecăm, sperăm noi că pentru două luni, atât ține maxim. Trebuie să las pentru acasă piese, lansări, totul pregătit”, a dezvăluit el pentru Cancan.ro, înainte de plecare. Și piesele au mers foarte bine la radio, mai ales „Noaptea de fură iubiri” și „Îndrăgostiți de atâtea ori”, precum și lansarea hit-ului „Mi-erai rai”.

Și planurile frumoase continuă, Andrei având concerte zilele acestea în Suedia, Danemarca și Spania și lansându-și și magazinul online cu articole inspirate de cântecele sale.

Articole similare