Politic

Andi Cristea: „Am votat pentru excluderea Federației Ruse din Consiliul Europei”

Deputatul PSD buzoian, Andi Cristea, membru în Delegația Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, s-a numărat printre cei care au votat excluderea Rusiei din Consiliul Europei, pe fondul agresiunii la adresa Ucrainei.

„Am votat pentru excluderea Federației Ruse din Consiliul Europei. În casa noastră europeană comună nu există loc pentru agresori. Moscova a ales partea întunecată a istoriei. Comitetul de Miniștri a solicitat opinia Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, iar votul a fost clar: 216 voturi pentru excludere, 3 abțineri, niciun vot împotriva excluderii”, a anunțat Andi Cristea pe Facebook.

Măsura este una simbolică și reprezintă o formalitate, dat fiind că Rusia a anunțat deja că a început demersul de a se retrage din organizația europeană pentru drepturile omului. Consiliul Europei, la care Rusia a aderat în 1996, a elaborat Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a jucat un rol în promovarea democrației în Europa Centrală și de Est. Retragerea Rusiei înseamnă că nu va mai fi parte la Convenție și nici nu va mai fi supusă hotărârilor Curții Europene a Drepturilor Omului. Aceasta înseamnă că cetăţenilor ruşi şi activiştilor pentru drepturile omului li se va refuza protecţia instanţei, deşi Moscova a ignorat adesea hotărârile.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker