Sport

Alt obstacol depăşit! HC BUZĂU – CSM BACĂU 26-23 (12-12) în etapa a 11-a Ligii Naţionale

„Cu Bacăul va fi foarte greu, poziţia lor actuală din clasament (n.r. locul 14, antepenultimul) nu reflectă realitatea, au primul 7 valid, plus că vor fi montaţi la maxim să mai recupereze din punctele pe care le-au pierdut la „masa verde”, avertiza, înaintea meciului de vineri, din Sala Rapid din Capitală, contând pentru etapa a 11-a a Ligii Naţionale, preşedintele lui HC Buzău, Georgian Băducu. Într-o situaţie delicată, fără 4 jucători – Manole şi Chircă, testaţi pozitiv şi cele două „guri de foc” de la linia de 9 metri, francezul Leo Renaud-David şi iranianul Shahoo Nosrati, dar şi cu ritmul de antrenamente afectat serios, echipa buzoiană a avut un început slab de meci, băcăuanii distanţându-se la 7-2 în minutul 13! Trei reuşite consecutive ale lui Esteki au readus Buzăul în joc, 5-7 (17). Băieţii lui Pero Milosevic au intrat şi mai bine în joc, iar cu 5 minute înainte de finalul primei reprize, reuşita lui Esteki, excelent în această primă parte, a adus egalitatea pe tabelă: 9-9! Bacăul a revenit în avantaj, dar Dumitrana şi Bejinariu au semnat ultimele două goluri ale buzoienilor pentru o remiză la pauză: 12-12. Transformare şi mai spectaculoasă la reluare! Dumitrana a adus primul avantaj în meci pentru Buzău, 13-12, apoi în rol şi-a intrat Vuk Milosevic, cu trei goluri la rând: 16-14 (36). Mironescu şi Bejinariu au făcut ca diferenţa să crească la trei goluri, 18-15 (38)! Bacăul nu-şi spusese ultimul cuvânt, a egalat la 18 (43) şi a fost nevoie de două reuşite rapide ale lui Milosevic jr şi Esteki pentru o nouă desprindere: 20-18. S-a mers apoi cap la cap, până când Mironescu a marcat pentru 23-20 (53), dar adversarii s-au apropiat la un gol, 23-22, cu patru minute înainte de final. Super-decisive, practic sinonime cu cele 3 puncte au fost golurile lui Bejinariu, 24-22 şi 25-23, Bacăul a ratat un 7 metri cu 30 de secunde înainte de final, pentru ca reuşita din ultimele secvenţe a lui Dumitrana să consfinţească o victorie mare de tot şi să păstreze echipa buzoiană pe loc de play-off!

-marcatori HC Buzău: Allahkaram Esteki – 9 goluri, Vuk Milosevic (5), Zamfir Dumitrana (4), Liviu Mironescu (4), Andrei Bejinariu (4)  

Vinerea viitoare, în următoarea etapă, a 12-a, a Ligii Naţionale, HC Buzău va întâlni ultima clasată, CSM Botoşani.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker