Sport

Al treilea import exotic la Limpeziș

Trupa din Liga a 3-a și-a mai luat un columbian

Ambiții mari pentru Voința Limpeziș, club care speră ca sezonul proxim să evite retrogradarea din Liga a 3-a. După ce au transferat deja un columbian și un ghanez, la echipa din Câmpia Buzăului a mai sosit un fotbalist compatriot de-al lui Asprilla, via… Slovacia.

Este vorba despre Mauricio Ospino, mijlocaș de 21 de ani, format în academia celor de la Atletico Bucaramanga, echipă de primă ligă. Columbianul a mai trecut pe la Boyaca Chico, grupare din Bogota, de asemenea din prima ligă. N-a cunoscut succesul în țara lui Gabriel Garcia Marquez, fiind nevoit să-și caute norocul tocmai în Panama.

Aventura în Europa a început odată cu mutarea în Slovacia, la o echipă cât se poate de modestă, Slovan Modra. În cel de-al cincilea eșalon slovac, columbianul s-a adaptat destul de repede, promovând, imediat, în divizia a patra.

În România a ajuns grație unui impresar care l-a recomandat celor de la Limpeziș. Patronii clubului au fost impresionați de evoluțiile acestuia în amicale, dar și de faptul că poate juca pe mai multe posturi.

Pentru Voința, va fi cel de-al doilea an consecutiv în Liga a 3-a, chiar dacă au retrogradat la finele sezonului. Între timp, Younes Hamza, probabil cel mai cunoscut fotbalist care a jucat pentru alb-albaștri, a plecat. De altfel, atacantul tunisian părăsise gruparea buzoiană după doar trei etape din play-out, realizând, probabil, că misiunea salvării de la retrogradare era una aproape imposibilă.

Opt jucători au mai rămas, din garnitura cu care Voința aborda play-out-ul Ligii a 3-a. Între timp, la Limpeziș au mai ajuns câțiva jucători în probe, urmând ca acestora să li se ofere contracte, dacă vor confirma în meciurile amicale. Miercuri, 2 august, buzoienii dispută primul meci al sezonului, într-o întâlnire contând pentru Cupa României, contra celor de la CS Păulești. Partida se va disputa de la 17.30, iar noile achiziții vor avea ocazia să-și demonstreze valoarea.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker