Buzoienii, în Ajunul Bobotezei, se pregătesc spiritual și tradițional pentru sărbătoarea Botezului Domnului. Această zi are o puternică semnificație spirituală și este însoțită de numeroase tradiții și obiceiuri străvechi.
Ajunul Bobotezei este una dintre acele zile în care omul tradițional părea că știe ceva ce noi am uitat: că lumea nu funcționează doar prin consum, ci și prin abținere. Se ajunează, desigur, dar nu din motive dietetice, ci pentru a face loc -în trup și în minte -, unei întâlniri. Nu mănânci „de frupt” fiindcă nu ești încă pregătit să primești. Ajunul e, prin definiție, un timp al suspendării, al răbdării.
Astăzi, potrivit tradiției, oamenii țin post până seara și se roagă, pregătesc casele pentru binecuvântare și aduc sticle pentru Agheasma Mare, apa sfințită în ziua de Bobotează, considerată tămăduitoare și ocrotitoare. În biserici se oficiază slujbe speciale, iar preoții sfințesc apa, pregătind Aheasma Mare. Aeasta este luată de credincioși în ziua de Bobotează și păstrată cu mare grijă pe tot parcursul anului. Preoții vor sfinți casele și locuințele.
Tradițiile populare continuă să fie și ele respectate: de la obiceiuri de purificare și protecție, până la ritualuri pentru aflarea ursitului. Astfel, Ajunul Bobotezei rămâne un moment important de pregătire spirituală și de păstrare a credințelor vechi în comunitatea buzoiană.
Potrivit tradiției, fetele nemăritate posteau cu speranța unui soț frumos și vrednic. Nu era vorba de magie, ci de o încredere candidă într-o ordine morală a lumii, în care dorința formulată cu disciplină capătă, cândva, răspuns. Postul devenea o formă de dialog cu divinitatea, purtat fără cuvinte mari.
În Ajunul Bobotezei, prin unele locuri, pomii sunt stropiți, animalele sunt stropite, cenușa este păstrată pentru primăvară. Totul se face „ca să fie bine”. Nu e superstiție pură, ci o formă de gândire preventivă, o grijă pentru viitor care refuză improvizația. Gesturile apotropaice nu alungă doar răul, ci și sentimentul neputinței.
„În aceeași categorie a actelor apotropaice (cu rol de protecție)”, se arată pe pagina de socializare a Muzeului Național al Țăranului Român, „intră și obiceiul de a strânge cenușa din vatră pentru a o presăra, la primăvară, peste straturile cu răsaduri, spre a fi păzite de lighioanele dăunătoare. Câteva superstiții vizează tot viitorul, felul în care se va desfășura viața în noul an: femeia care se ceartă cu bărbatul ei în această zi, va avea parte de sfadă tot anul. Tot în vechime, în ajunul Bobotezei se așezau pe masă sare, pâine, un pahar”.
Astfel, multe acte performate în această zi sunt menite să atragă prosperitatea în noul an.
