Soroca

Ai noștri ca brazii / Soroceanca Tamara Coșciug a primit titlul onorific „Maestru în Arte”

Interpreta de muzică populară din Soroca Tamara Coșciug a primit titlul onorific „Maestru în Arte” prin decret prezidențial, pentru activitate prodigioasă în domeniul culturii, contribuție la promovarea valorilor moral-spirituale și înaltă măiestrie profesională.

Tamara Coșciug este conducător artistic al ansamblului vocal-coral  „Divinitate” din municipiul Soroca. Activează pe tărâmul culturii de aproape 40 de ani, timp în care a încântat publicul prin vocea sa, a descoperit talente și le-a ajutat să crească. Printre acestea sunt Tatiana Martin, Olga Istrati, Marcela Vuicu. Totodată, interpreta este autoare și moderatoare a emisiunii televizate „În grădina dorului”, prin care aduce în fața spectatorilor artiști de valoare și promovează cântecul, portul și tradițiile populare.

„Este o muncă asiduă în promovarea culturii şi artei naţionale de aproape 40 de ani. O muncă în care am promovat şi valorificat folclorul nostru naţional, arta vocală şi corală, o muncă în care a trebuit de multe ori să-mi pun familia pe planul doi, deşi ea, familia, a fost cea care m-a susţinut în toate. Pe această cale vreau să mulţumesc Centrului Național de Conservare și Promovare a Patrimoniului Cultural Imaterial în persoana doamnei director Diana Decusară, colegilor mei de serviciu în persoana  șefului Secţiei Cultură şi Turism Soroca, domnului Grigore Bucătaru, şi tuturor celor care mi-au oferit posibilitatea de a mă manifesta şi realiza  lucruri frumoase pentru publicul meu drag”,  a menționat Tamara Coșciug pentru OBSERVATORUL DE NORD.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker