Actualitate

Agențiile de turism, luate la întrebări de Protecția Consumatorilor

Primele sancțiuni deja au fost date

Se apropie perioada vacanțelor, iar agențiile de turism vin cu tot felul de oferte, care mai de care mai îmbietoare, către destinații exotice, la prețuri de nimic… aparent. Inspectorii de la Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului (ANPC) atrag atenția că dacă ceva sună prea frumos ca să fie adevărat, probabil că așa și e.

„De-a lungul anilor, am făcut dese avertizări legate de activitatea operatorilor economici din turism. Speram ca acest mesaj să ajungă și la agenții, dar iată că nu m-am făcut înțeles. Este momentul în care sancționarea a devenit obligatorie. Vom demara o tematică, la nivel național, pe acest subiect. Se apropie perioada vacanțelor și trebuie să fim siguri că niciun consumator nu va fi înșelat”, a transmis Paul Anghel, director general ANPC.

Primul operator de turism care a „încasat-o” serios este SC CHRISTIAN’76 TOUR SRL, care a fost verificat de către Comisariatul pentru Protecția Consumatorilor al Municipiului București (CPCMB), ca urmarea a numărului mare de reclamații primite. Șapte agenții de turism au fost verificate, fiind aplicate amenzi în valoare de 90.000 lei, trei avertismente, precum și șapte propuneri de încetare a practicilor incorecte.

Printre neregulile constatate de echipele de control au fost indicarea unor reduceri de prețuri, la cele practicate fără a se putea demonstra această diminuare în istoricul prețului, menționarea prețurilor folosind sintagma „de la…”, fără a preciza un preț maxim sau indicarea taxei incluse, nefiind specificat clar la ce tip de taxe se referă mențiunea, în condiția în care în contract apăreau și taxe neincluse.

De asemenea, inspectorii au sancționat și afișarea prețului în euro la pachete de servicii turistice din România, dar și lipsa afișării cursului de schimb valutar în agenții.

Inspectorii ANPC le recomandă oamenilor să solicite toate informațiile legate de destinație, cazare, transport, serviciile de masă, precum și de modalitățile de plată, lucruri pe care agenția de turism are obligația să le furnizeze turiștilor, în scris, în vederea încheierii contractului.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker