Actualitate

Administrația locală,  interesată de un parteneriat cu Centrul Europe Direct Buzău în proiecte comune precum cel privind „Școala duală”

Europe Direct Buzău, având ca structură gazdă Camera de Comerț, Industrie și Agricultură  Buzău,  a organizat joi, 17 februa­rie, evenimentul cu tema „Europe Direct Buzău – mai aproape de buzoieni”. Este vorba despre un eveniment de informare pe care repre­zentanții Centrului l-au realizat cu scopul de a fami­liariza comunitatea buzoiană cu activitățile Europe Direct Buzău din acest an. La întâlnirea, care a avut loc pe Zoom au participat cadre didactice cărora li s-a alăturat  viceprimarul Oana Matache.

La această întâlnire de foarte mare interes pentru buzoieni, coordonată de directorul CCIA Buzău, coordonatorul executiv al Europe Direct Buzău, Anca Damian, a fost realizată mai întâi o trecere în revistă a acti­vităților ce vor fi desfășu­rate în anul 2022, s-a făcut referire la platforma digitală a conferinței privind viitorul Europei, https/futureu.europa.eu, și a fost promovat proiectul NextGene­rationEU. Toate aceste proiec­te au atras atenția viceprimarului Oana Matache, care și-a exprimat intenția de a colabora cu Centrul Europe Direct în ­ve­derea realizării împreună a  unor proiecte cărora să li se dea o mai mare amploare.

Astfel,viceprimarul a venit și cu o inițiativă la finalul discuțiilor, și anume, de a se realiza activități în comun acolo unde se va putea, pentru și creșterea vizibilității și a gradului de diseminare în rândul buzoienilor. Unul dintre proiectele identificate ca fiind o țintă comună de realizare se referă la școala duală. „Vă felicit pentru implicarea pe

Oana Matache

care o aveți și vă mulțumim că o să ne fiți alături și în proiectul privind școala duală”, a spus viceprimarul Oana Matache, speci­ficând faptul că în Primărie a fost trasat un program social-cultural și educațional, pe 2022, dar că ar fi posibil, să se îmbine  unele acti­vități astfel încât acestea să fie de mai mare anvergură. „Noi în acest moment pregătim o întâlnire de networking. Am vrea, undeva la sfârșitul lunii martie, să  vă invităm și pe dumneavoastră și reprezentanți ai mediului de business, reprezentanți ai unităților de învățământ, ai ONG-urilor și, așa  cum ați făcut și dumneavoastră astăzi, să prezentăm proiectele pe care vrem să le dezvoltăm anul acesta, de la programe educaționale la festivaluri. Vom face acest lucru pentru că vom avea nevoie de parteneri nu doar financiari, ci și ca resursă umană, sfaturi, implicare, promovare etc. Ne dorim,  la finalul lunii martie, să ne întâlnim cu toții și cred că ar trebui să menținem această legătură, pentru că unde sunt mulți puterea crește și, pentru că, dacă face fiecare separat proiectele, acestea rămân mai micuțe”, a mai spus viceprimarul la evenimentul  online organizat de Europe Direct Buzău.

Anca Damian

La rândul său, directorul CCIA Buzău, Anca Damian,  i-a mulțumit viceprimarului Oana Matache pentru mo­dul în care s-a implicat în acțiunile Centrului, având în vedere că Europe Direct se află în al doilea an din cea de-a treia ediție de când desfășoară activități cu impact în comunitate, reușind să stabilească legă­turi cu publicul la ni­vel local și regional, oferind, astfel, un acces facil tutu­ror cetățeni­lor, atât din zonele urbane cât și din cele rurale ale județului Buzău, la informații cu privire la activitatea și dezideratele organismelor europene. De asemenea, încă de la înființare, Centrul Europe Direct Buzău promovează și susține conceptul de cetă­țenie europeană activă și a instituțiilor europene, cu privire la modalitatea în care sunt percepute acțiunile și activitățile lor de către cetățeni.

Directorul CCIA a mai subliniat importanța parteneria­tului cu administrația locală: „Mulțu­mim pentru modul în care v-ați implicat în acțiunile noastre și mă bucur foarte tare că avem în Primărie un partener; sigură că și noi ne vom aduce aportul,  în măsura în care putem, la acțiunile dumneavoastră, dar și dumneavoastră la acțiunile noastre, astfel să facem lucruri frumoase pentru cetățeni”, a afirmat Anca Damian.

Articole similare