Acțiune de ecologizare cu copii și voluntari
Peste 150 de saci de deșeuri strânși în localitatea Vârf din comuna Năeni

Sâmbătă, 26 aprilie, în localitatea Vârf din comuna Năeni s-a desfășurat o amplă acțiune de ecologizare organizată în cadrul campaniei „Construim Oameni”. La inițiativă au participat 11 copii din sat, cu vârste între 8 și 14 ani, alături de 12 voluntari ai asociației „Povestea Muntelui”, veniți din București și Urziceni.
În cadrul activității au fost colectați aproximativ 150 de saci de deșeuri, contribuind astfel la înfrumusețarea și curățarea mediului înconjurător. Organizatorii au adresat mulțumiri tuturor voluntarilor implicați, cu o apreciere specială pentru copiii care au dat dovadă de responsabilitate și spirit civic.
Principalele obiective ale acțiunii au fost familiarizarea copiilor cu principiile ecologiei și ale protecției mediului; dezvoltarea simțului civic și al responsabilității personale; sensibilizarea comunității în privința importanței colectării selective a deșeurilor; stimularea spiritului de echipă și extinderea sentimentului de apartenență dincolo de limitele gospodăriei personale; creșterea stimei de sine și a încrederii în propriile forțe.
Organizatorii și-au propus ca această activitate să devină una bianuală, urmând ca o nouă etapă să aibă loc în toamnă sau, dacă va fi posibil, chiar mai devreme, având în vedere că alte două zone din localitate necesită atenție. Mulțumiri speciale au fost adresate primarului Marius Zecheru și Primăriei Năeni pentru sprijinul acordat, constând în achiziționarea materialelor necesare, a broșurilor informative și în organizarea colectării deșeurilor. Ca o recompensă pentru efortul lor, copiii participanți vor avea parte de o excursie la o piscină, unde vor petrece timp de calitate. Organizatorii au transmis un îndemn către întreaga comunitate de a urma exemplul acestor copii dedicați și de a contribui la păstrarea unui mediu curat.



