Actualitate

Accident mortal la Varlaam

Un om a murit, iar alți doi au fost răniți după ce tractorul în care se aflau s-a răsturnat de pe un pod aflat în zona împădurită a satului Varlaam, scrie portalul Știri de Buzău. Conform aceleiași surse, supraviețuitorii accidentului au fost preluați cu un elicopter SMURD și transportați la Spitalul Județean de Urgență Buzău. Aceasta pentru că Spitalul Orășenesc Nehoiu nu mai primește pacienți non-Covid, unitatea fiind destinată, în această perioadă, bolnavilor cu coronavirus în stare ușoară și medie.

„Ieri, în jurul orei 17:30 salvatorii din cadrul Stației de Pompieri Mărunțișu au intervenit cu o ambulanță SMURD și o autospecială de stingere echipată cu modul de descarcerare și prim ajutor la un accident produs pe râul Bâsca Mare, punctul de trecere Gura Milii, în apropierea localității Varlaam.

Din primele date culese de la fața locului, accidentul s-a produs in timp ce 3 persoane încercau trecerea apei curgătoare pe o punte de lemn, cu un utilaj agricol, moment în care aceasta a cedat sub greutate, astfel cei 3 căzând în albia râului. Ulterior sosirii la fața locului, pompierii au actionat pentru evaluarea și extragerea victimelor din zona cu pricina, folosindu-se diferite sisteme și frânghii pentru aceasta, dată fiind zona greu accesibilă. În urma evenimentului au rezultat 3 victime, dintre care una decedată, ce prezenta traumatisme incompatibile cu viața, o cea de a doua persoană în stare foarte gravă, preluată de elicopterul SMURD, iar ce a de-a treia în stare gravă, preluată de către ambulanța SMURD și transportată în cadrul UPU Buzău. Poliția a preluat cazul, efectuând în continuare cercetări pentru a stabili condițiile în care s-a produs evenimentul”, transmite ISU Buzău.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker