Actualitate

UPDATE Accident grav pe DN2E85, la Hanul Ovidiu

UPDATE 3

Potrivit purtătorului de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență Buzău, Adriana Bunilă, bărbatul de 46 de ani a fost evaluat medical, iar o primă concluzie arată că acest a suferit o fractură de antebraț. La spital au ajuns și cele două pasagere, acestea fiind de asemenea investigate medical.

UPDATE 2

După câteva zeci de minute de intervenție contra-cronometru, șoferul încarcerat a fost scos conștient de pompieri din mașina zdrobită de stâlp și va fi transportat la spital.

UPDATE 1

În timp ce se deplasa pe DJ102H din direcția Glodeanu Sărat către DN2E85, ajuns la intersecția cu drumul european, un șofer de 74 de ani din Glodeanu Sărat, nu ar fi respectat semnificația indicatorului „Oprire”, împrejurare în care a intrat in coliziune cu autoturismul care circula pe drumul prioritar și la volanul căruia se afla un bucureștean de 47 de ani.

În urma coliziunii, autoturismul bucureșteanului a fost proiectat pe contrasens într-un alt autoturism, condus de un buzoian de 45 de ani, după care s-a lovit de un stâlp marginal.

Accidentul s-a soldat cu rănirea șoferului bucureștean și a celor două pasagere din autoturismul său, în vârstă de 41, respectiv 49 de ani, ambele din municipiul București.

În cauză se va întocmi dosar penal iar polițiștii continuă cercetările.

Traficul încă este blocat, echipajul ISU acționează pentru descarcerarea șoferului bucureștean.

Imaginile de la locul accidentului sunt cumplite. În urma coliziunii, stâlpul s-a rupt, iar una dintre bucăți a străpuns mașina bucureșteanului. 

Trafic restricționat pe DN2E85, în Căldărușanca. Din primele date oferite de Poliție rezultă că este vorba despre o coliziune între două autovehicule, cu trei victime, dintre care una este încarcerată.

Accidentul a avut loc în intersecția de la Hanul Ovidiu, iar din primele date ar fi vorba despre o neacordare de prioritate.

Revenim cu informații!

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker