Actualitate

A murit Aurelian Poterașu, fost director al Școlii Gimnaziale nr. 11 din Buzău

Aurelian Poterașu, profesor de educație fizică și unul dintre cei mai longevivi directori de școală din municipiul Buzău, a încetat din viață în cursul nopții, la Spitalul Județean Buzău. El ar fi împlinit anul acesta 74 de ani. Anunțul a fost făcut public prin mesaje postate pe o rețea de socializare de fiul său, și de Școala Gimnazială nr. 11, unde a fost director mulți ani.

Aurelian Poterașu a condus Școala Gimnazială nr. 11 din Buzău în perioada 2015–2020, după ce anterior, timp de un an, a ocupat funcția de director adjunct. După încheierea mandatului de director, a revenit la catedră, continuând activitatea didactică inclusiv după pensionare, până anul trecut.

De-a lungul carierei, a fost apreciat pentru implicarea constantă în viața școlii și pentru relația apropiată cu elevii și colegii. Acest lucru se reflectă și prin numeroasele mesaje de condoleanțe  ce au fost transmise în ultimele ore de cadre didactice, foști elevi și reprezentanți ai comunității educaționale, care îl descriu drept un profesionist dedicat și un lider respectat.

Școala Gimnazială nr. 11 a transmis, la rândul său, un mesaj public în care își exprimă regretul față de dispariția profesorului și subliniază contribuția acestuia la dezvoltarea instituției și la formarea generațiilor de elevi. „Comunitatea Școlii Gimnaziale Nr. 11 își exprimă profunda tristețe la aflarea veștii trecerii în neființă a domnului Poterașu Aurelian, profesor și director al unității noastre de învățământ timp de mulți ani. 
Domnul Poterașu Aurelian a fost un cadru didactic dedicat, un director devotat și un om al școlii, care
și-a pus întreaga energie, pricepere și suflet în slujba educației. Prin activitatea sa îndelungată, a contribuit semnificativ la formarea multor generații de elevi și la dezvoltarea instituției noastre. A fost un om care și-a dedicat întreaga sa viață educație! Transmitem sincere condoleanțe familiei îndoliate și tuturor celor care l-au cunoscut și apreciat”, este mesajul școlii.

Trupul neînsuflețit va fi depus la Capela Cimitirului „Sfântul Andrei” din cartierul Micro 14, unde cei care l-au cunoscut îi pot aduce un ultim omagiu.

Articole similare