Actualitate

A coborât 25 metri ca să scoată animalul căzut în fântână

Pompierii buzoieni au fost chemați în această dimineață, în jurul orei 10.18, în urma unui apel la 112,  să intervină în satul Cândești, comuna Vernești, pentru a scoate  la suprafață o capră care căzuse într-o fântână dezafectată, adâncă de 20 de metri. Salvatorii ISU Buzău au mers în localitatea Cândești cu toate echipamentele necesare pentru o misiune de salvare. Cel care și-a asumat misiunea de a se coborâ în interiorul fântânii a fost plutonierul major Stancu Sorin.

„La adresa indicată de apelant a fost mobilizat un echipaj din cadrul Detașamentului de Pompieri Buzău, dotat cu echipamente specifice de salvare din medii ostile.

După evaluarea situației, plutonierul major Stancu Sorin, asigurat cu cordițele de siguranță de ceilalți membri ai echipajului, a coborât în fântână, reușind să scoată animalul în siguranță la suprafață.

Munca în echipă și încrederea în colegi sunt ceea ce îi face pe pompieri capabili de rezultate neobișnuite, împreună făcând față mult mai bine pericolelor la care se expun pe timpul intervențiilor!”, a transmis Biroul de Presă al ISU Buzău.

plutonier major Stancu Sorin

Plutonierul major Stancu Sorin este unul dintre cei mai experimentați membri ai echipei de căutare-salvare ai subunității din care face parte, iar multitudinea de intervenții pentru salvarea persoanelor aflate în pericol de înec, rămase blocate la înălțime sau în alte diferite spații, precum și pentru salvarea animalelor aflate în medii ostile vieții a însemnat pentru acesta o importantă experiență în domeniul salvării.

 

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker