ActualitateEducație

Eleva de la „Moisil” Maria Voicu aleargă pentru copiii instituționalizați și susține cauza Ajungem MARI

Comunitatea este invitată să se alăture unui demers caritabil dedicat copiilor instituționalizați, susținut de Maria Voicu, elevă în clasa a XI-a la Liceul Tehnologic „Grigore C. Moisil”. Tânăra va participa la Semimaratonul 21K de la sfârșitul lunii septembrie pentru a atrage atenția asupra nevoilor copiilor din sistemul de protecție și pentru a strânge fonduri în beneficiul programului educațional Ajungem MARI, organizație în cadrul căreia este voluntar de un an.

Maria și-a propus să adune 500 de lei din donații, sumă care va contribui la susținerea proiectelor educaționale și de dezvoltare personală dedicate copiilor instituționalizați și celor proveniți din medii defavorizate. Cei care doresc să îi fie alături în această inițiativă pot face o donație accesând pagina de campanie: aici

Fiecare contribuție, indiferent de valoare, poate însemna o șansă în plus pentru educație, încredere și un viitor mai bun pentru acești copii.

Pentru Maria, implicarea în cadrul programului a depășit de mult statutul unui simplu voluntariat. Ea mărturisește că această comunitate a devenit o a doua familie și că experiențele trăite alături de copii au marcat-o profund.

„Am cunoscut copii care m-au învățat ce înseamnă curajul, speranța și puterea de a merge mai departe chiar și atunci când viața nu este dreaptă. M-am bucurat alături de ei pentru reușite mici și am văzut cât de mult poate însemna pentru un copil să știe că cineva este acolo pentru el”, spune Maria Voicu.

Motivată de aceste experiențe, eleva participă la o cursă caritabilă prin care își propune să strângă fonduri pentru copiii aflați în sistemul de protecție. Potrivit acesteia, fiecare contribuție poate însemna o șansă în plus pentru educație, dezvoltare personală și integrare socială.

Programul Ajungem MARI, desfășurat de Asociația Lindenfeld, susține pe termen lung educația copiilor și tinerilor din centre de plasament și din medii defavorizate. Lansat în București în anul 2014, fără resurse financiare inițiale, proiectul s-a extins rapid la nivel național datorită implicării voluntarilor. În prezent, organizația derulează ateliere educative, workshop-uri, activități socio-educative și programe de orientare profesională menite să dezvolte încrederea în sine, abilitățile și independența beneficiarilor.

Viziunea programului este aceea a unei societăți în care copiii separați de familie să își poată valorifica potențialul și să devină adulți responsabili și independenți. Misiunea organizației este de a le oferi sprijin educațional, moral și emoțional, prin intermediul unei rețele de voluntari dedicați.

Implicarea Mariei Voicu în proiectele sociale se adaugă unui parcurs deja remarcabil. Eleva combină voluntariatul cu participarea la concursuri și activități culturale și științifice.

Pe lângă activitatea din cadrul Ajungem MARI, Maria este voluntar și la Universitatea Româno-Americană, unde contribuie la organizarea de evenimente și activități de comunicare, și se implică în proiecte de prevenție antidrog dedicate tinerilor. De asemenea, este voluntar la „Școala din Parc”  și la Fundația Dan Voiculescu, pe zona de prevenție antidrog.

Prin exemplul său, Maria Voicu este exemplul care arată că vârsta nu reprezintă un obstacol atunci când există dorința de a schimba în bine viețile celor din jur.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare