Ciolacu: „Primarii buzoieni au încheiat proiectele prin PNRR, dar așteaptă decontarea ultimelor facturi”

Ministerul Dezvoltării a extins până la 31 august termenul pentru implementarea proiectelor și finalizarea decontării investițiilor finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Măsura se aplică unui număr de peste 5.300 de contracte, conform unei situații prezentate la nivelul Ministerului Dezvoltării, și urmărește creșterea ratei de absorbție a fondurilor europene, care se situează în prezent la 86%. Totodată, ministrul demis Cseke Attila a subliniat că aceasă prelungire este ultima și că nu va mai fi acordat un alt termen.
Potrivit Consiliului Județean, primăriile din județ nu vor fi afectate, având în vedere că proiectele care au fost derulate perin Programul Național pentru Redresare și Reziliență sunt toate în faze finale de execuție. Pe de altă parte, conducerea Consiliului Județean arată că cei care au implementat proiectele cu sprijin financiar european încă nu au intrat în posesia ultimelor tranșe de bani, fiind vorba, evident, de constructori, dar în relațiile ontractuale fiind implicate și Primăriile, ca beneficiari direcți ai investițiilor.
„Mă întâlnesc și eu cu oameni de afaceri, cu agenți economici, toată lumea se plânge pentră că, știm cu toții, se termină PNRR în 31 august, iar toate plățile la PNRR am înțeles că sunt blocate!
Am făcut, cu domnii vicepreședinți ai Consiliului Județean Buzău, o analiză la proiectele PNRR care au fost derulate în județ. Este vorba despre Primăriile din zonele rurale. Primarii spun că toate proiectele sunt finalizate. Toți cei care au finalizat aceste proiecte se plâng că nu și-au primit banii. Bani europeni! Nu înțeleg de ce nu sunt introduși în economie?!”, a declarat Marcel Ciolacu, președintele Consiliului Județean Buzău, la o întâlnire cu presa buzoiană.
Oficialul buzoian lasă de înțeles că vina pentru situația incertă din teritoriu, inclusiv din județul Buzău, unde administrațiile locale și constructorii așteaptă să fie încheiate ultimele proceduri de decontare a cheltuielilor și achitarea facturilor înaintate către Ministerul Dezvoltării, ar fi în curtea Guvernului interimar, care ar proceda la anumite inginerii financiare prin care sume importante de bani, virate de către organismele europene finanțatoare, ar putea fi angrenate în așa-zise proceduri ale sistemului bancar, controlate de Banca Națională, din care să rezulte profituri în contul instituției amintite, care ar putea genera situații de acalmie pe piața financiară internă. Cu alte cuvinte, banii europeni cu destinație precisă în zona de investiții de interes public, par să fie folosiți pentru atenuarea cel puțin a unora dintre șocurile generate de criza financiară.
De reamintit că termenul inițial pentru închiderea investițiilor derulate prin Programul Național pentru redresare și Reziliență a fost 30 iunie, prelungit cu un prim termen la 31 iulie, pentru ca ultimul anunț să vizeze închiderea deficnitivă pentru data de 31 august.
Am făcut, cu domnii vicepreședinți ai Consiliului Județean Buzău, o analiză la proiectele PNRR care au fost derulate în județ. Este vorba despre Primăriile din zonele rurale. Primarii spun că toate proiectele sunt finalizate. Toți cei care au finalizat aceste proiecte se plâng că nu și-au primit banii. Bani europeni! Nu înțeleg de ce nu sunt introduși în economie?!”



