ActualitateEducație

FOTO / Locul III pentru Buzău la Concursul Național de „Educație Rutieră Educație pentru Viață”

Județul Buzău a ocupat locul al III-lea la etapa națională a Concursului de „Educație Rutieră, Educație pentru Viață”, competiție care a reunit elevi din întreaga țară și a pus în prim-plan cunoștințele despre circulația rutieră, spiritul de observație și capacitatea de a reacționa în situații concrete.

Pe primul loc s-a clasat județul Tulcea, iar poziția a doua a revenit Municipiului București – Sector 1. Reprezentanții Buzăului au completat podiumul după probe care au testat atât pregătirea teoretică, cât și aplicarea practică a regulilor de circulație.

La finalul competiției, inspectorul școlar Antonia Doana a remarcat implicarea elevilor și a profesorilor coordonatori, apreciind seriozitatea cu care participanții au abordat fiecare etapă a concursului.

„Cu emoție și bucurie, încheiem această frumoasă competiție dedicată siguranței, responsabilității și educației pentru viață. Felicitări tuturor elevilor participanți și profesorilor coordonatori pentru implicare, dăruire și spirit de echipă. Ați demonstrat că educația rutieră înseamnă respect, responsabilitate și grijă pentru cei din jur”, a transmis inspectorul școlar.

Competiția a fost organizată cu sprijinul mai multor instituții și parteneri locali. Antonia Doana a adresat mulțumiri Consiliului Județean Buzău, președintelui Marcel Ciolacu, Primăriei Municipiului Buzău, viceprimarului Oana Gheorghiu și Inspectoratului de Poliție Județean Buzău pentru susținerea acordată. De asemenea, au fost evidențiate contribuțiile Liceului cu Program Sportiv Buzău, Liceului Tehnologic „Meserii și Servicii”, Liceului Tehnologic „Henri Coandă”, Liceului de Arte „Margareta Sterian”, precum și ale profesorilor, elevilor și voluntarilor implicați în organizarea evenimentului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare