Economic

Contract pentru trenuri cu mers cadențat în jurul Buzăului

A fost semnat contractul pentru realizarea studiilor necesare introducerii trenurilor cu mers cadențat în jurul marilor orașe din România. Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) a semnat cu asocierea TL Planning SRL (România) – Systra SA (Franța). Proiectul vizează dezvoltarea transportului feroviar de navetă în 41 de municipii și este finanțat din fonduri europene.

Proiectul urmărește fundamentarea introducerii trenurilor de mers cadențat în jurul marilor orașe din România și între acestea, prin integrarea transportului de navetă, distanțe scurte, cu transportul pe distanțe medii și lungi. Totodată, proiectul va sprijini definirea clară a obligației de serviciu public (OSP) aferente transportului feroviar public de călători la nivel național, pentru perioada decembrie 2027 – decembrie 2042, contribuind la creșterea atractivității, eficienței și predictibilității serviciilor feroviare oferite populației.

În cadrul contractului vor fi colectate date din teren, va fi actualizat Modelul Național de Transport și vor fi stabilite graficele de circulație pentru fiecare pol de creștere și dezvoltare urbană, precum și pentru orașele mari și reședințele de județ din apropiere. Totodată, ARF va primi o licență pentru un software de planificare și modelare a transporturilor, iar personalul instituției va fi instruit pentru utilizarea acestuia.

Proiectul vizează orașele București, Cluj-Napoca, Timișoara, Iași, Constanța, Craiova, Brașov, Galați, Ploiești, Oradea, Brăila, Arad, Pitești, Sibiu, Bacău, Suceava, Târgu Mureș, Baia Mare, Buzău, Botoșani, Satu Mare, Râmnicu Vâlcea, Drobeta-Turnu Severin, Piatra Neamț, Bistrița, Târgu Jiu, Târgoviște, Deva, Focșani, Tulcea, Alba Iulia, Slatina, Vaslui, Reșița, Călărași, Giurgiu, Zalău, Sfântu Gheorghe, Slobozia, Alexandria și Miercurea Ciuc.

Prin implementarea sa, proiectul contribuie la atingerea obiectivului de politică al Uniunii Europene – „O Europă mai conectată”, prin promovarea unei mobilități sustenabile, moderne și accesibile.

Valoarea totală a contractului este de 10.485.000 lei (fără TVA), iar perioada de implementare a proiectului este de 24 luni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare