Povestea tânărului din Rușețu care s-a întors la catedra școlii în care a fost elev

În vara anului 2016, într-o sală de clasă din Rușețu, un adolescent de 14 ani încerca să răspundă unei întrebări care avea să-i influențeze întreaga viață: încotro să meargă mai departe? Este vorba despre Relu Alexandru, un adolescent care avea mai multe opțiuni și de aici alegerea lui era cu atât mai dificilă.  Îi plăceau desenul și artele vizuale, petrecea ore întregi realizând portrete și era atras de literatură, de poezie și de puterea cuvintelor. Se vedea când într-un liceu de arte, când într-unul cu profil uman, fără să fie convins că una dintre aceste alegeri îl reprezenta pe deplin.

Elev la finalul ciclului gimnazial în cadrul Liceului Tehnologic Rușețu, traversa perioada aceea familiară multor adolescenți, în care fiecare decizie pare definitivă, iar viitorul nu are un con tur clar. Între pasiuni și incertitudini, între ceea ce îi plăcea și ceea ce ar fi putut deveni, căuta un drum care să le cuprindă pe toate.

Răspunsul a venit dintr-un loc neașteptat. Profesorul său de matematică, Costel Sia, a observat poate mai mult decât vedea elevul însuși despre propriile sale aptitudini. Într-o discuție aparent obișnuită, i-a propus să privească spre Colegiul Național Pedagogic „Spiru Haret” din Buzău, la profilul învățător-educatoare.

Nu a fost o sugestie primită automat. A analizat-o cu atenție. Cu cât se gândea mai mult, cu atât înțelegea că Pedagogicul reunea, într-o formă neașteptată, toate preocupările sale. Acolo putea să citească, să scrie, să deseneze, să creeze, dar mai ales să transmită mai departe ceea ce învăța. Pentru prima dată, alegerea părea o posibilitate de a aduna toate pasiunile sale într-o singură direcție.

A urmat înscrierea la probele de aptitudini. Pentru mulți candidați, acestea reprezentau prima confruntare serioasă cu emoțiile unui examen care depășea testarea cunoștințelor. Interviul, probele artistice, muzicale și fizice cereau pregătire și încredere în propriile forțe.

După opt ani, își amintește încă emoția acelor zile. În fața comisiei a ales să recite poezia „O, rămâi…” de Mihai Eminescu. Alegerea nu fusese întâmplătoare. Versurile îl însoțeau în acea perioadă în care încerca să găsească un loc al său într-un viitor încă nescris. La finalul probelor, a venit și vestea pe care o aștepta: fusese admis. Mai mult decât atât, rezultatele Evaluării Naționale l-au plasat printre primii 20 de elevi intrați la colegiu.

Anii petrecuți la Colegiul Național Pedagogic „Spiru Haret” au însemnat, pe lângă acumularea cunoștințe de specialitate și anii în care un adolescent timid și-a construit identitatea profesională. În sălile de clasă ale colegiului a învățat că meseria de dascăl nu se rezumă la lecții și manuale. A descoperit importanța răbdării, a disciplinei personale și a dorinței permanente de a evolua.

Privind în urmă, vorbește despre acea perioadă ca despre fundația pe care avea să fie construit tot ceea ce a urmat. Fiecare profesor întâlnit, fiecare practică pedagogică și fiecare experiență au adăugat o nouă cărămidă la ceea ce avea să devină, peste ani, propriul său stil de a lucra cu elevii.

După absolvirea colegiului, parcursul firesc a continuat la Facultatea de Psihologie și Științele Educației, filiala Buzău. Acolo și-a aprofundat pregătirea, transformând vocația descoperită în adolescență într-o profesie asumată. În timp ce mulți tineri aleg să plece spre centre universitare mari și să-și construiască viitorul departe de locurile natale, el a păstrat o idee simplă, dar puternică: să se întoarcă acasă.

Nu ca fost elev. Ci ca învățător. Astfel, după ani de studiu și formare, s-a întors la Liceul Tehnologic Rușețu. Aceleași coridoare pe care le străbătuse cândva cu emoția unui copil au devenit acum locul unde își începe ziua de lucru. Băncile din care privea spre profesorii săi sunt ocupate astăzi de elevi care îl privesc pe el.

Această poveste a alegerii personale a ales să o împărtășească în online pentru adolescenții de astăzi care sunt în punctul de a face  la rândul lor pasul către liceu.Îndemnul său este bineînțeles să ia în calcul Pedagogicul pe care îl descrie cu ochii  tânărului sosit din Rușețu cu multe visuri în suflet. Nimic mai frumos!

Alegerea lui a contat pentru el, dar a contat și pentru comunitatea din care face parte.  Pentru Rușețu, întoarcerea unui fost elev în postura de cadru didactic înseamnă continuitate. Înseamnă că investiția unor profesori într-un copil se întoarce, peste ani, sub forma unui nou profesor care va investi, la rândul lui, în alți copii.

Poate că cea mai frumoasă parte a acestei povești care a început cu un elev nehotărât, cu o recomandare făcută la momentul potrivit și curajul lui  se întâmplă astăzi, când intră în clasă. Tânărul învățător din Rușețu știe că locul în care se află nu este rezultatul unei întâmplări. Este capătul unui drum început în urmă cu un deceniu și, în același timp, începutul altor drumuri pentru elevii care îi trec pragul.