Actualitate

Senatorul Carmen Orban, premiu la Gala „Movers & Shakers” 2026

Palatul Regal din București a găzduit, marți, 7 iulie, Gala „Movers & Shakers” 2026, cea de-a XXXVIII-a ediție a evenimentelor din seria „Împreună protejăm România”, organizată de Grupul de Presă MediaUno, Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă, Institutul Național de Statistică și Asociația MediaUno. În cadrul galei au fost recompensați lideri și personalități care s-au remarcat prin contribuțiile lor în domenii esențiale pentru dezvoltarea României.

Premiile au fost acordate unor reprezentanți ai instituțiilor de apărare și securitate, ai sistemului medical, mediului academic, diplomației, cercetării, energiei, administrației publice și mediului de afaceri.

Laureații ediției din acest an au fost:

  • General-locotenent Leonard Gabriel Baraboi, șeful Statului Major al Forțelor Aeriene;
  • General-locotenent Ciprian Marin, șeful Statului Major al Forțelor Terestre;
  • Viceamiral Mihai Panait, șeful Statului Major al Forțelor Navale;
  • Prof. univ. dr. Alexandru Rafila;
  • Ion Sterian, director general Transgaz;
  • Mustafa Tiftikcioglu, CEO Garanti BBVA România;
  • Bogdan Badea, CEO Hidroelectrica;
  • Alexandru Chiriță, CEO Electrica;
  • Prof. univ. dr. Carmen Orban;
  • General ing. Ionel-Sorin Bălan, directorul Serviciului de Telecomunicații Speciale;
  • Chestor general de poliție Bogdan Despescu, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne;
  • Cristian Erbașu, CEO Construcții Erbașu;
  • Prof. univ. dr. Viorel Jinga, rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila”;
  • Excelența Sa Ihor Prokopchuk, ambasadorul Ucrainei în România;
  • Excelența Sa Giles Portman, ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord în România;
  • Actrița Daniela Nane;
  • Prof. univ. dr. Horațiu Moldovan;
  • Prof. univ. dr. Dragoș Vinereanu;
  • Prof. univ. dr. Valeriu Gheorghiță;
  • Călin Alexandru Ur, director al proiectului ELI-NP;
  • Chestor de poliție conf. univ. dr. Cătălin Andruș, rectorul Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”;
  • Claudia Victoria Nicolae, director general „Agerpres”;
  • Ștefăniță Dima;
  • Claudia Griech, CEO E.ON Energie România;
  • Teofil Mureșan, fondator și președinte al Consiliului de Administrație E-INFRA;
  • Ștefan Gadola, cofondator Energobit;
  • Marius Alexandru Teodorescu, director Marketing, Vânzări și Investiții COMOTI;
  • Excelența Sa Doris Theodora Mircea, ambasadorul României în Republica Cuba;
  • Prof. univ. dr. Alexandru Scafa-Udriște.

Evenimentul a fost prezentat de Mihaela Prună, managing partner al Grupului de Presă MediaUno, și Cristi Șelaru, directorul Direcției Colecții, din cadrul Bibliotecii Academiei Române.

În cadrul ceremoniei au fost acordate și două distincții speciale pentru contribuția la dezvoltarea relațiilor bilaterale dintre România și Ucraina, respectiv România și Regatul Unit, ambasadorilor Ihor Prokopchuk și Giles Portman. Premiile au fost înmânate de Excelența Sa Luminița Odobescu, consilier de stat în cadrul Cancelariei Prim-ministrului.

Pe parcursul serii a fost lansată și o nouă ediție a proiectului editorial „Movers & Shakers”, dedicat liderilor și profesioniștilor care contribuie la dezvoltarea societății românești, iar invitații s-au bucurat de momente artistice susținute de Ana Nuță și Ilinca Din.

Gala „Movers & Shakers” își propune să aducă în prim-plan exemple de leadership, performanță și responsabilitate, reunind anual personalități care, prin activitatea lor, contribuie la dezvoltarea României și la promovarea excelenței în domeniile pe care le reprezintă.

Într-o postare pe Facebook, Carmen Orban își exprimă recunoștința pentru distincția primită: „Recunoștință! Sunt profund onorată de distincția primită în cadrul Galei Extraordinare Movers & Shakers 2026. Mulțumesc doamnei Ioana Țigănescu, echipei Media Uno, Institutului Național de Statistică și membrilor juriului pentru această apreciere, pe care o primesc cu emoție și cu multă smerenie.

În realitate, nu consider că acest premiu îmi aparține doar mie. El aparține tuturor celor care cred că România poate merge înainte prin muncă, responsabilitate, dialog și respect. Aparține acelor oameni care, de multe ori departe de lumina reflectoarelor, construiesc în fiecare zi, cu profesionalism și bună-credință, o Românie mai puternică, mai modernă și mai sustenabilă. Dacă această distincție are o semnificație pentru mine, atunci ea este aceea de a-mi reaminti că fiecare responsabilitate publică trebuie onorată cu și mai multă implicare, echilibru și credință în oameni.

Mulțumesc tuturor celor care îmi sunt alături și care demonstrează, prin ceea ce fac zi de zi, că schimbarea se construiește împreună. Cu ajutorul lui Dumnezeu, mergem înainte. Doamne, ajută!”, a scris pe Facebook senatorul social-democrat buzoian Carmen Orban.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare