Minor de 16 ani, arestat după ce a încercat să-și violeze vărul de 9 ani

Un adolescent în vârstă de 16 ani a fost arestat preventiv după ce a încercat să îl violeze pe vărul lui în vârstă de 9 ani.
Potrivit Parchetului de pe lângă Judecătoria Pătârlagele, procurorul de caz a solicitat Judecătoriei Pătârlagele arestarea preventivă în cazul adolescentului de 16 ani, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de viol asupra unui minor. Mai mult, acesta nu este la prima abatere. Ținând cont de gravitatea faptelor, acesta a fost reținut pentru 30 de zile.
„Situaţia de fapt reţinută în sarcina inculpatului mai sus menţionat constă în aceea că la data de 05.07.2026, inculpatul (…) a încercat să întreţină relaţii sexuale prin constrângere, cu numitul (…) în vârstă de 9 de ani, profitând de vârsta fragedă a minorului, dar şi de relaţia de rudenie dintre aceştia, fiind veri primari. (…) Inculpatul (…) mai este cercetat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Pătârlagele în cadrul altui dosar penal pentru infracţiunea de viol săvârşit asupra unui minor, constând în acte sexuale repetate exercitate asupra aceleiaşi persoane vătămate minore în perioada 2024-2025”, a transmis Parchetul de pe lângă Judecătoria Pătârlagele.



