Carburanții se vor ieftini luna aceasta, dar pentru puțin timp
La cât se estimează să ajungă prețurile la benzină și motorină

Prețul benzinei ar putea coborî treptat în intervalul 7,90–8,20 lei/litru, iar cel al motorinei între 8,40 și 8,80 lei/litru până la sfârșitul lunii, în absența unor noi tensiuni geopolitice sau a unor noi modificări fiscale, potrivit unor estimări ale Asociației „Energia Inteligentă” (AEI). „Totuși, această perioadă favorabilă ar putea fi una de scurtă durată”, avertizează responsabilii asociației, citați de HotNews.
Asociația „Energia Inteligentă” (AEI) spune, într-o analiză publicată vineri, că piața petrolului pare să fi transmis deja primul semnal – presiunea asupra prețurilor se mută în jos. „Detensionarea relațiilor dintre Statele Unite și Iran a redus considerabil riscul unor întreruperi ale livrărilor din Orientul Mijlociu, iar acest lucru s-a reflectat rapid în cotațiile internaționale. În același timp, pe piață continuă să ajungă volume importante de țiței provenite din rezervele strategice, eliberate în perioada tensiunilor geopolitice. Aceste cantități suplimentare, care vor continua să alimenteze piața încă aproximativ o lună, mențin oferta peste nivelul cererii și exercită o presiune suplimentară asupra prețului petrolului. După revenirea cotației Brent în jurul pragului de 70 de dolari pe baril, există premise ca aceasta să oscileze in luna iulie în intervalul 60–70 de dolari, nivel comparabil cu cel înregistrat în 2025. Pentru consumatori, această evoluție ridică o întrebare firească: dacă petrolul are astăzi un preț apropiat de cel din februarie 2026, de ce carburanții sunt încă mai scumpi la pompă? Răspunsul este unul economic. Majorările de taxe, stocurile achiziționate la prețurile ridicate din perioada conflictului și politica comercială a distribuitorilor au întârziat transmiterea scăderii cotațiilor internaționale către consumatorul final”, se arată în analiză.
Totuși, aceste efecte sunt temporare, iar pe măsură ce stocurile vechi vor fi înlocuite cu produse rafinate din țiței cumpărat la prețuri mai mici, concurența dintre distribuitori ar trebui să înceapă să se reflecte și în prețurile afișate la pompă.
Ieftiniri la pompă, dar de scurtă durată
Conform Asociației „Energia Inteligentă”, din acest motiv, luna iulie are șanse mari să aducă o reducere treptată a prețurilor carburanților în România. Estimarea AEI este că benzina standard ar putea coborî în intervalul 7,90–8,20 lei/litru, iar motorina între 8,40 și 8,80 lei/litru până la sfârșitul lunii, în absența unor noi tensiuni geopolitice sau a unor modificări fiscale.
Totuși, această perioadă favorabilă ar putea fi una de scurtă durată, avertizează specialiștii: „În aproximativ o lună este de așteptat ca eliberarea petrolului din rezervele strategice să se încheie. Următoarea etapă va fi refacerea acestor stocuri, ceea ce înseamnă că statele vor reveni în piață ca importanți cumpărători de țiței. Practic, sursa suplimentară de ofertă va dispărea exact în momentul în care cererea ar putea începe să crească. Dacă această evoluție va coincide cu o producție insuficient majorată din partea OPEC+ și cu menținerea unui consum mondial ridicat, echilibrul pieței se poate schimba din nou. În acest scenariu, cotația Brent ar putea reveni în intervalul 75–80 de dolari pe baril, cu efecte directe asupra costului carburanților”.
Prin urmare, ieftinirea estimată pentru luna iulie nu trebuie privită ca începutul unui trend descendent de durată, ci mai degrabă ca o oportunitate creată de un context internațional favorabil. Din august și, mai ales, în toamnă, există premise ca presiunea asupra prețurilor să reapară, inclusiv pe piața din România, mai spune asociația.
Conform estimărilor AEI, „fereastra de ieftinire ar putea dura doar o lună”: „Dacă actualul surplus de ofertă va fi înlocuit de o nouă creștere a cererii mondiale, ciclul se poate inversa rapid, iar prețurile carburanților ar putea reintra pe un trend ascendent înainte de sfârșitul verii”.



