Ciolacu, ales președinte al Consiliului pentru Dezvoltare Regională Sud-Est

Președintele Consiliului Județean, Marcel Ciolacu, a fost ales președinte al Consiliului pentru Dezvoltare Regională Sud-Est, în cadrul ședinței organizate joi la Buzău.
La ședință au participat președinții consiliilor județene, primari din regiune și reprezentanții Agenției pentru Dezvoltare Regională Sud-Est.
Anunțul a fost făcut de Marcel Ciolacu, printr-o postare pe Facebook, în care a precizat că principalele teme abordate au vizat implementarea Programului Regional Sud-Est 2021–2027, investițiile aflate în derulare, direcțiile de dezvoltare pentru următorii ani și continuarea procesului de descentralizare a gestionării fondurilor europene.
„Am fost ales președinte al Consiliului pentru Dezvoltare Regională Sud-Est. Le mulțumesc colegilor pentru votul de încredere. Prioritatea mea este ca regiunea noastră să atragă cât mai multe investiții și să transformăm oportunitățile de finanțare în proiecte care se văd în fiecare județ”, a transmis Marcel Ciolacu.
Președintele Consiliului Județean a subliniat că dezvoltarea regiunii depinde de colaborarea dintre administrațiile locale și de valorificarea eficientă a fondurilor europene, exprimându-și convingerea că o viziune comună poate accelera implementarea proiectelor de investiții în toate cele șase județe ale Regiunii Sud-Est.
„Astăzi, la Buzău, am găzduit ședința Consiliului pentru Dezvoltare Regională Sud-Est, alături de colegii mei, președinți ai consiliilor județene și primari din regiune și reprezentanții Agenției pentru Dezvoltare Regională Sud-Est. Am discutat despre implementarea Programului Regional Sud-Est 2021–2027, investițiile aflate în derulare și direcțiile de dezvoltare pentru următorii ani, precum și despre continuarea procesului de descentralizare a gestionării fondurilor europene. În cadrul ședinței, am fost ales președinte al Consiliului pentru Dezvoltare Regională Sud-Est. Le mulțumesc colegilor pentru votul de încredere. Prioritatea mea este ca regiunea noastră să atragă cât mai multe investiții și să transformăm oportunitățile de finanțare în proiecte care se văd în fiecare județ. Sunt convins că prin colaborare și o viziune comună putem accelera dezvoltarea regiunii și putem valorifica mult mai bine fondurile europene, în beneficiul comunităților pe care le reprezentăm”, este postarea pe facebook a președintelui Consiliului Județean, Marcel Ciolacu.
Alegerea lui Marcel Ciolacu readuce Buzăul la conducerea acestui organism regional, funcție ocupată anterior de fostul președinte al Consiliului Județean Buzău, Petre-Emanoil Neagu, între 2021 și 2022. Potrivit Regulamentului de funcționare al Consiliului pentru Dezvoltare Regională Sud-Est, președinția este exercitată prin rotație de către președinții consiliilor județene, pentru mandate de câte un an.
Consiliul pentru Dezvoltare Regională Sud-Est este organismul deliberativ care coordonează politica de dezvoltare regională și stabilește prioritățile de finanțare pentru regiune. Din acesta fac parte președinții consiliilor județene din Buzău, Brăila, Constanța, Galați, Tulcea și Vrancea, alături de reprezentanți ai municipiilor, orașelor și comunelor din cele șase județe. Printre atribuțiile sale se numără aprobarea strategiilor și programelor de dezvoltare regională, prioritizarea proiectelor finanțate din fonduri europene și monitorizarea implementării acestora.
„Astăzi, la Buzău, am găzduit ședința Consiliului pentru Dezvoltare Regională Sud-Est, alături de colegii mei, președinți ai consiliilor județene și primari din regiune și reprezentanții Agenției pentru Dezvoltare Regională Sud-Est. Am discutat despre implementarea Programului Regional Sud-Est 2021–2027, investițiile aflate în derulare și direcțiile de dezvoltare pentru următorii ani, precum și despre continuarea procesului de descentralizare a gestionării fondurilor europene. În cadrul ședinței, am fost ales președinte al Consiliului pentru Dezvoltare Regională Sud-Est. Le mulțumesc colegilor pentru votul de încredere. Prioritatea mea este ca regiunea noastră să atragă cât mai multe investiții și să transformăm oportunitățile de finanțare în proiecte care se văd în fiecare județ. 


