Comisar-șef de la Poliția Municipiului Buzău, arestat pentru luare de mită

Un ofiţer de poliţie din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Buzău a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, pentru luare de mită, fiind acuzat de procurorii anticorupţie că a cerut 15.000 de euro şi a primit peste 77.000 de lei pentru a ajuta un martor din acest dosar să formuleze un denunţ, indicându-i o persoană care ar fi urmat să comită o faptă prevăzută de legea penală.
Reprezentanţii DNA au anunţat, luni, că Petre-Daniel Anghel, ofiţer de poliţie din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău, cu grad de comisar-şef în cadrul Poliţiei municipiului Buzău, este anchetat pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită.
„În perioada noiembrie 2025-iunie 2026, inculpatul Anghel Petre-Daniel ar fi pretins de la două persoane (martori în cauză) suma de 15.000 de euro şi ar fi primit de la aceştia, la diferite intervale de timp, suma totală de 77.500 de lei, în legătură cu îndeplinirea unui act contrar îndatoririlor sale de serviciu, în sensul în care l-ar fi ajutat pe unul din martorii respectivi să formuleze un denunţ la Poliţia oraşului Mizil şi I.P.J. Buzău, prin indicarea persoanei ce ar fi urmat să comită o faptă prevăzută de legea penală, actul de sesizare fiind necesar pentru ca martorul (condamnat într-un alt dosar la pedeapsa închisorii cu executarea pedepsei) să beneficieze, în faza apelului, de o reducere a pedepsei”, au transmis procurorii DNA.
Ei au precizat că ofiţerul de poliţie a primit de la persoanele respective suma de 7.500 de lei, pe care a schimbat-o imediat la o casă de schimb valutar, rezultând suma de 1.230 lire sterline şi 45 de lei. În acel moment, procurorii anticorupţie l-au prins în flagrant pe poliţist.
El a fost prezentat Tribunalului Bucureşti, care a decis arestarea sa preventivă pentru 30 de zile.



