Administrație

Lopătari, între atacuri ale urșilor, calamități naturale și… șușanele online!

Comuna Lopătari face parte din grupul de comunități buzoiene care au de suferit, aproape zilnic, de pe urma atacurilor urșilor, așa cum, după reprizele meteo agresive se confruntă cu fenomene de calamitate naturală, o parte dintre acestea din urmă, totuși, căpătând o notă de repetitivitate și din cauza unei necoordonări în actul administrativ local, între factorii de decizie cu competență, respectiv Consiliul Local și primarul comunei, cu aparatul propriu din Primărie.

În paralel, nu trece o zi fără să fie consemnat un atac între cele două părți amintite mai sus, disputele consumându-se în mediul virtual, unde fiecare dispune de un așa-zis ajutor, contabilizat în număr de comentarii din partea comunității. Într-o postare recentă, consilierul local Gabriel Hurlup a adus în spațiul public o parte din discuțiile și disputele din timpul ședințelor de Consiliu Local, unde își propune să demonstreze, sau cel puțin să arate, de ce relațiile dintre primarul Claudiu Constantin și o parte majoritară a deliberativului local nu au calitatea așteptată.

„Lopătari între realitate și <reportaje>: Unde au dispărut cele 75 de miliarde și cum s-au blocat banii europeni? Adevărul din spatele zidului cimitirului/bisericii  de la Lopătari, achitării datoriei istorice și podului peste râul Slănic/zona Chirani: Când lipsa de voință devine <lipsă de bani>. Zidul de sprijin al cimitirului bisericii Lopătari a început să se prăbușească. Dincolo de pierderea materială, asistăm la prăbușirea unei promisiuni și a respectului față de comunitate”, este pasajul de început în postarea consilierului Hurlup, formulată cu reale înclinații jurnalistice. Demersul online este justificat de faptul că la nivel local în spațiul virtual se desfășoară un adevărat festival de plângeri în postările primarului Claudiu Constantin care, în opinia consilierului Hurlup, repetă mesaje pe ton de victimă, în genul: „Sunt singur”, „Nu am bani pentru zidul bisericii”, „Consiliul Județean ne ignoră”, „Consiliul Local mă blochează”, „Moștenesc datorii istorice”.

Autorul postării consideră că atitudinea și strategia primarului în funcție de a da vina pe trecut și pe alții contravine unei realități conturată de cifre oficiale și documente cu aceeași calitate. Cu alte cuvinte, consilierul Hurlup spune că o parte dintre urgențele locale, cum ar fi reabilitarea zidului de la biserica din Lopătari, sau o intervenție, cu lucrări pregătitoare, pentru realizarea unui pod nou peste râul Slănic, în zona Chirani, puteau fi rezolvate.  „În timp ce primarul se plângea în fața camerelor, în presă și pe rețelele sociale, că nu are bani
pentru consolidarea zidului, Primăria Lopătari a început anul 2023 cu un excedent bugetar uriaș: 75 de miliarde de lei vechi, conform Hotărârii Consiliului Local nr. 4/09.02.2023. Din acești bani existenți în contul primăriei, se putea plăti această lucrare de 5 ori integral, fără a cere vreun leu de la județ sau de la alte instituții. Cu toate acestea, proiectul a fost abandonat în sertar. S-a preferat arătatul cu degetul către vinovați imaginari și abandonarea proiectului, în timp ce zidul se degrada de la o zi la alta. Zidul
s-a prăbușit, dar scuzele continuă să curgă. În aceeași perioadă, exista documentația finalizată pentru un pod nou peste râul Slănic, zona Chirani. Cu cele 75 de miliarde din cont, primăria putea demara lucrarea imediat, având o mare parte din finanțare asigurată. Proiectul a fost blocat”, se arată în postarea consilierului Hurlup.

De asemenea, primarului Constantin i se impută pierderea unei finanțări cu fonduri europene, pentru că una dintre condițiile de eligibilitate era ca departamentul contabilitate să nu figureze cu datorii. Or, se știe că Primăria Lopătari avea de achitat o datorie istorică de pe urma unui management defectuos aplicat în cazul altui proiect european, în urmă cu mai multe mandate, în această perioadă Primăria Lopătari fiind obligată să plătească penalitățile la dobânzi(!). Consilierul Hurlup spune că i-ar fi propus primarului Claudiu Constantin să fie achitată acea datorie externă, dar șeful administrației locale ar fi refuzat.

La solicitarea OPINIA, primarul Claudiu Constantin a formulat răspunsul de mai jos: „E o mizerie, nu am avut niciodată acel buget pentru dezvoltare, acela e tot bugetul comunei pe un an, lucru care reiese chiar din adoptarea bugetului pe acel an, HCL, nu mai știu anul la care s-a referit, dar toate bugetele, rectificările sunt acolo. Nicio comună nu are acel buget local pentru dezvoltare. După ce termin cu bugetul pe acest an (n.r., comuna Lopătari este singura unitate administrativ-teritorială din județul Buzău care nu are adoptat bugetul local nici până la acest moment!) o să sap să văd exact ce cifre a luat el și de unde, că mi-e neclar. Am alte urgențe acum, în teren. Altă mizerie e prostia cu AFM, eu chiar am deblocat acel proiect și chiar am luat finanțarea, problema a fost certificatul fiscal greșit de ANAF și necorectat de fostul primar, dar am fost atunci la ANAF, am rezolvat, am luat finanțarea și becurile se văd azi în comună. El crede că prostește oamenii cu acuzele alea, va avea aceeași supriză pe care a avut-o Oancea în 2024 (n.r., candidatul PSD la funcția de primar). Toți se cred pe cai mari crezând că electoratul e prost. Am cerut bani de la CJ, am solicitat Prefecturii să facă demersurile alocării banilor de la guvern pe situații de urgență (are această atribuție), am depus proiectul la CNI cu documentația integrală, efectiv nu aveam banii pentru finanțarea integrală, însemna să nu mai facem nimic altceva, ceea ce nu e posibil. Intervențiile locale după calamități se fac tot cu bani de la bugetul local, nu cu aer, avizul de exploatare de la Apele Române se obține tot cu bani, ajutoarele de urgență când sunt incendii tot cu bani, și tot așa…”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare