FOTO / Viața de liceu american, cum nu o vezi în filme. Povestea Alexandrei Anamaria Gheorghe

Alexandra Anamaria Gheorghe, eleva din Buzău aflată în Statele Unite printr-o bursă FLEX, a trăit luna trecută câteva dintre cele mai reprezentative experiențe ale vieții de licean american și a avut ocazia să descopere din interior tradiții pe care până atunci le cunoștea mai ales din filme și seriale.

Ea relatează în jurnalul pe care îl împărtășește cu cititorii OPINIA această perioadă intensă petrecută în Statele
Unite. De la atmosfera spectaculoasă a prom-ului și energia unui concert susținut de Bruno Mars până la vacanța în Caraibe, vizita la Capitol Hill și ceremoniile dedicate elevilor care se pregătesc de absolvire, fiecare episod contribuie la conturarea imaginii unui sistem educațional și a unei culturi în care implicarea, performanța și apartenența la comunitate sunt celebrate în
mod vizibil.

Dincolo de succesiunea impresionantă a evenimentelor, jurnalul ei din luna mai are meritul de a surprinde detalii pe care un observator din exterior le-ar putea trece cu vederea: importanța simbolică a șnururilor și stolelor purtate la absolvire, relația apropiată dintre profesori și elevi sau felul în care întreaga comunitate participă la marcarea unor momente importante din viața tinerilor. Sunt aspecte care oferă o perspectivă autentică asupra realității cotidiene dintr-un liceu american și completează imaginea adesea idealizată prezentă în cultura populară.

Mai presus de toate, această pagină de jurnal surprinde momentul în care entuziasmul experiențelor trăite începe să fie umbrit de apropierea despărțirii. Cu fiecare ceremonie, cu fiecare petrecere și cu fiecare ultimă zi petrecută alături de colegi și profesori, devine tot mai clar că anul de schimb se apropie de final. Tocmai această îmbinare dintre bucuria prezentului și nostalgia inevitabilă a despărțirii conferă textului autenticitate și forță. Astfel, jurnalul se transformă într-o mărturie sinceră despre experiența unui an petrecut în cadrul programului FLEX și despre descoperirea, din interior, a ceea ce mulți numesc „visul american”.

Visul american

de Alexandra Anamaria GHEORGHE

Dacă ar trebui să descriu luna mai într-un singur cuvânt, acesta ar fi „intensitate”. A fost una dintre acele luni care trec atât de repede, încât abia după ce se termină realizezi câte amintiri au încăput în doar câteva săptămâni. Pentru mine, ca elevă de schimb în Statele Unite, luna mai a însemnat emoție, aventură, despărțiri, tradiții americane pe care le văzusem doar în filme și momente pe care le voi păstra în suflet toată viața.

La începutul lunii mai a avut loc unul dintre cele mai așteptate evenimente ale anului școlar american: prom-ul. Pentru cei care nu sunt familiarizați cu această tradiție, prom-ul reprezintă balul de final de an al liceului, la care pot participa elevii, indiferent de clasa în care sunt, deși pentru seniors (elevii din clasa a XII-a) are o semnificație aparte.

Până să ajung în America, văzusem prom-ul doar în filme și seriale. Îmi imaginam rochii elegante, lumini colorate, muzică și fotografii perfecte. Realitatea a fost însă și mai frumoasă.

Pregătirile încep cu mult timp înainte. Există chiar și celebra tradiție a „promposal-urilor”, momente în care elevii își invită partenerii la prom prin gesturi creative sau surprize elaborate. Unii folosesc pancarte uriașe, alții oferă flori, dulciuri sau organizează momente speciale în fața colegilor. Este un întreg fenomen care transformă invitația la bal într-o amintire de sine stătătoare.

Seara, sala de evenimente s-a transformat într-un univers de lumini, muzică și emoții. S-a dansat, s-a râs și s-au făcut sute de fotografii. Un alt moment specific a fost alegerea Prom Queen și Prom King, o tradiție prin care elevii votează colegii considerați cei mai reprezentativi pentru generația lor. Pentru câteva ore, am avut senzația că mă aflu chiar într-un film american. Doar că, de data aceasta, nu priveam ecranul, ci eram parte din poveste.

Și dacă prom-ul a fost desprins din filme, următoarea experiență a fost desprinsă dintr-un vis. În luna mai am mers la primul mare concert din viața mea, iar artistul nu a fost altul decât Bruno Mars. Concertul a avut loc în Maryland și a reprezentat unul dintre acele momente pe care le aștepți cu nerăbdare să înceapă, dar pe care nu vrei să le vezi terminându-se.

Împreună cu prietenii mei, am plecat spre locație cu ore bune înainte. Încă din drum se simțea entuziasmul. Oamenii purtau tricouri cu artistul, cântau melodiile lui și vorbeau despre piesele pe care sperau să le audă.

În momentul în care luminile s-au stins și primele acorduri au răsunat în stadion, am înțeles de ce muzica are puterea de a uni mii de oameni care nu se cunosc. Timp de câteva ore, toți cântam aceleași versuri și împărtășeam aceeași energie. Bruno Mars a fost extraordinar. Vocea, dansul, spectacolul de lumini, interacțiunea cu publicul – totul a fost la un nivel pe care nu îl mai experimentasem niciodată. A fost una dintre cele mai frumoase zile din acest an și o amintire care va rămâne mereu asociată cu experiența mea americană.

Ca și cum luna mai nu era deja suficient de spectaculoasă, a urmat o vacanță în Insulele Caraibe, unele dintre cele mai frumoase destinații pe care le-am vizitat vreodată. Am explorat peisaje impresionante, am admirat vegetația luxuriantă și am descoperit o cultură vibrantă, plină de culoare și energie. Unul dintre cele mai memorabile momente a fost experiența de a ne da pe tiroliană deasupra junglei. Suspendată la înălțime, privind marea verde a copacilor care se întindea sub mine, am simțit în același timp adrenalină, libertate și recunoștință pentru faptul că trăiam acel moment.

O altă experiență extraordinară a fost kayaking-ul pe o lagună conectată la ocean. Apa liniștită, lumina apusului și atmosfera relaxată au creat unul dintre acele momente în care timpul pare să se oprească. Am băut apă direct din nuci de cocos proaspăt tăiate, am gustat preparate locale și am petrecut seri întregi povestind și râzând cu prietenii mei. Era imposibil să nu mă opresc din când în când și să realizez cât de norocoasă sunt să trăiesc asemenea experiențe.

Întorși din vacanță, am intrat direct într-una dintre cele mai speciale perioade ale anului școlar american: sezonul banchetelor și al ceremoniilor de recunoaștere. În Statele Unite, implicarea elevilor în activități extracurriculare este apreciată și celebrată în mod deosebit. Pe parcursul lunii mai au avut loc numeroase banchete dedicate sporturilor, cluburilor școlare și societăților de onoare din care elevii fac parte.

Fiecare ceremonie a fost o ocazie de a privi în urmă și de a vedea cât de multe au realizat elevii în timpul liceului. Au fost oferite diplome, premii și distincții, iar profesorii și coordonatorii au vorbit despre impactul pe care activitățile respective l-au avut asupra comunității școlare.

Pentru elevii de clasa a XII-a, ca mine, aceste ceremonii au avut și o încărcătură emoțională aparte. În cadrul lor, am primit cords și stoles, accesorii purtate peste roba de absolvire care simbolizează realizările academice, apartenența la organizații prestigioase sau implicarea în diferite activități.

Fiecare șnur și fiecare stolă spune o poveste. În spatele lor se află multă muncă, voluntariat, performanțe și dedicare. Mi s-a părut o tradiție foarte frumoasă, deoarece oferă fiecărui elev șansa de a-și purta literalmente realizările la ceremonia de absolvire.

Luna mai mi-a oferit și oportunitatea de a vizita Capitol Hill, unul dintre cele mai importante locuri din viața politică americană. Împreună cu alți elevi de schimb, am avut ocazia să discutăm direct cu senatorul statului și să îi adresăm întrebări despre educație, implicare civică și rolul tinerilor în societate. A fost o experiență deosebită, care mi-a oferit o perspectivă mai apropiată asupra modului în care funcționează instituțiile americane și mi-a demonstrat cât de mult este încurajată participarea tinerilor la viața publică.

Dar cred că cel mai emoționant moment al lunii a fost însă ultima zi de școală pentru seniors. După un an întreg petrecut aici, a devenit greu să accept că totul se apropie de final. Coridoarele pe care le traversam zilnic, profesorii pe care îi vedeam în fiecare dimineață și colegii cu care împărțeam bucuria fiecărei zile urmau să devină, în curând, amintiri.

Profesorii au făcut această despărțire și mai emoționantă. Mulți dintre ei ne-au pregătit mici cadouri, fotografii și scrisori personale. În aceste mesaje ne-au povestit ce au apreciat la noi, ne-au încurajat pentru viitor și ne-au transmis că vor continua să ne susțină indiferent unde ne va purta viața.

Citind acele mesaje, am realizat cât de multă grijă și dedicare investesc profesorii americani în relația cu elevii lor. Nu erau simple felicitări, erau amintiri, sfaturi pentru viitor și cuvinte care ne vor însoți mult timp după absolvire.

Pentru mine, ca exchange student aflat la mii de kilometri de casă, aceste gesturi au avut o semnificație și mai profundă. Mi-au amintit că oamenii pe care îi întâlnim într-un singur an pot avea un impact extraordinar asupra vieții noastre. Au fost multe îmbrățișări, multe fotografii și, bineînțeles, multe lacrimi.

Luna mai a adus și numeroase petreceri de absolvire organizate de elevi și familiile lor. În cultura americană, aceste evenimente sunt extrem de importante. Casele sunt decorate în culorile universităților la care elevii au fost acceptați, sunt expuse fotografii din copilărie și din anii de liceu, iar prietenii și rudele vin să sărbătorească începutul unei noi etape. Participând la aceste petreceri, am observat cât de mult este prețuită fiecare realizare și cât de importantă este susținerea comunității în momentele de tranziție.

Pe măsură ce luna se apropia de sfârșit, am început să simt din ce în ce mai puternic faptul că experiența mea de schimb se apropie de final. A fost un sentiment ciudat: bucurie pentru toate lucrurile extraordinare pe care le-am trăit și tristețe la gândul că multe dintre ele vor rămâne în urmă.

Dar dacă luna mai m-a învățat ceva, este faptul că cele mai valoroase lucruri pe care le luăm cu noi nu sunt suvenirurile sau fotografiile, ci oamenii pe care îi întâlnim și momentele care ne schimbă – iar această lună a fost plină de astfel de momente. O lună în care am dansat la prom, am cântat la un concert alături de mii de oameni, am „zburat” deasupra junglei din Puerto Rico, am primit recunoaștere pentru activitățile în care m-am implicat, am citit scrisori care mi-au ajuns direct la suflet și am închis, cu emoție, unul dintre cele mai importante capitole ale vieții mele.

Totuși, cele mai emoționante momente sunt încă în fața mea. Luna iunie va aduce absolvirea, ceremonia mult așteptată în roba și toca specifice liceelor americane, ultimele zile petrecute alături de familia, prietenii și profesorii care au făcut acest an atât de special și, în cele din urmă, întoarcerea acasă. Până atunci însă, aleg să mă bucur de fiecare clipă și să prețuiesc fiecare amintire pe care acest schimb de experiență mi-o oferă.

Iar dacă acesta este visul american, atunci cred că cea mai frumoasă parte a lui nu este locul în care te afli, ci omul care devii pe drum.