Actualitate
16 iunie 2026

Creștinii ortodocși îi pomenesc pe Sfântul Ierarh Martir Neofit Cretanul și pe Sfântul Tihon, iar credincioșii romano-catolici îi comemorează pe Sfântul Benone, episcop, și pe Sfânfa Iudita, văduvă martiră.
- 1599 – Mihai Viteazul, domnul Ţării Româneşti (1593-1601), a reînnoit Tratatul de prietenie cu principele Transilvaniei; se recunoştea caracterul ereditar al domniei în familia lui Mihai Viteazul şi independenţa Ţării Româneşti faţă de Poarta Otomană.
- 1686 – Tratatul de la Viena (tratatul hallerian). Transilvania a acceptat protecţia împăratului, care l-a recunoscut ca principe pe Mihail Apafi.
- 1835 – A început să funcţioneze, la Iaşi, „Academia Mihăileană”, prima instituţie de învăţământ superior din Moldova.
- 1862 – S-a încheiat, la Timişoara, o convenţie între România, Austria, Turcia, Serbia privind reglementarea serviciului telegrafic internaţional.
- 1873 – A murit Andrei Şaguna, mitropolit, îndrumător cultural, scriitor bisericesc şi memorialist, membru de onoare al Societăţii Academice Române. (n. 20 dec. 1808/1 ian. 1809)
- 1913 – S-a născut filosoful Ion Banu, membru corespondent al Academiei Române (18 dec. 1991). (m. 12 mai 1993)
- 1921 – A fost creată Societatea „Orient Radio” (Rador) S.A.R., agenţie telegrafică de presă, continuatoare a activităţii Agenţiei Române (1889), predecesoarea Agenţiei Române de Presă „Agerpres” (1949). (16/28)
- 1925 – S-a născut A.E. Baconsky, poet, prozator, eseist şi traducător. (m. 4 mart. 1977)
- 1931 – S-a născut istoricul şi arheologul Alexandru Vulpe, membru titular al Academiei Române (2009). (m. 9 febr. 2016)
- 1936 – S-a născut creatoarea de modă Zina Dumitrescu. (m. 28 mart. 2019)
- 1940 – S-a născut actriţa Melania Ursu. (m. 11 ian. 2016)
- 1946 – S-a născut Cornel Penu, fost handbalist. (80 de ani)
- 1947 – S-a născut prozatorul Ştefan Agopian.
- 1947 – S-a născut poeta, prozatoarea şi pictoriţa Mariana Bojan.
- 1978 – A murit poetul şi traducătorul Teodor Pâcă. (n. 1 ian. 1928)
- 1978 – S-a născut Edward Iordănescu, fost fotbalist, selecţioner al echipei naţionale de fotbal a României (ian. 2022 – iul. 2024).
- 1979 – A murit actorul Costache Antoniu. (n. 25 febr. 1900)
- 1993 – Inaugurarea primului post privat de televiziune din România, „SOTI”.
- 1994 – Vizita în România a preşedintelui Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, Miguel Angel Martinez. (16-18)
- 2004 – La Berlin, a avut loc ceremonia dedicată admiterii în NATO a celor şapte noi state: Bulgaria, Estonia, Letonia, Lituania, Slovacia, Slovenia şi România.
- 2005 – Preşedintele Traian Băsescu şi premierul Călin Popescu-Tăriceanu au participat la reuniunea Consiliului European (CoE) de vară de la Bruxelles, România fiind, pentru prima dată, observator activ la lucrările CoE, după semnarea Tratatului de aderare cu UE. (16-17)
- 2005 – Premiera naţională a unei piese de teatru în limba rromani, „Zurinka”, la Teatrul „Ariel” din Târgu Mureş, de Ziua Mondială a Limbii Rromani.
- 2006 – Preşedintele Traian Băsescu declara, la finalul reuniunii Consiliului European de vară de la Bruxelles, că Declaraţia finală a Consiliului „este destul de clară, prevăzându-se data de 1 ianuarie 2007 pentru intrarea în Uniunea Europeană”.
- 2013 – A murit părintele Iustin Pârvu, stareţ al Mănăstirii Petru-Vodă din Piatra Neamţ. (n. 10 febr. 1919)
- 2020 – În contextul pandemiei de coronavirus, Guvernul a decis prelungirea stării de alertă cu 30 de zile.
- 2022 – Preşedintele Klaus Iohannis a efectuat o vizită în Ucraina, alături de preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, cancelarul german, Olaf Scholz, şi de premierul italian, Mario Draghi, şi a avut convorbiri oficiale cu preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski.
Africa de Sud
- 1976 – Revolta de la Soweto, când elevii au protestat împotriva introducerii limbii afrikaans ca limbă de predare în şcoli. Până în luna decembrie a aceluiaşi an, au fost înregistraţi 700 de morţi, în mare parte victime ale gloanţelor trase de poliţişti.
Germania
- 1801 – S-a născut matematicianul şi fizicianul Julius Plucker, care a avut contribuţii fundamentale în domeniul geometriei analitice. (m. 22 mai 1868)
- 1981 – S-a născut fostul jucător profesionist de tenis Benjamin Becker; l-a învins pe fostul nr. 1 mondial Andre Agassi în turul al treilea la US Open din 2006, în ultimul meci al lui Agassi ca jucător profesionist.
Marea Britanie
- 1806 – S-a născut medicul, omul de ştiinţă şi inventatorul Edward Davy, care a jucat un rol proeminent în dezvoltarea telegrafiei. (m. 26 ian. 1885)
- 1881 – A murit John Ferguson McLennan, avocat scoţian, antropolog şi etnolog social, care a întreprins o vastă cercetare comparativă a ceremoniilor de căsătorie, folosind pentru prima dată termenii exogamie (căsătoria în afara grupului) şi endogamie (căsătoria în cadrul grupului). (n. 14 oct. 1827)
- 1971 – A murit Sir John Reith, primul director general al BBC – British Broadcasting Corporation (1927-1938), părintele fondator al acesteia. (n. 20 iul. 1889)
SUA
- 1946 – S-a născut actorul şi păpuşarul Mark Ritts. (m. 7 dec. 2009)
- 1981 – A murit Jule Gregory Charney, meteorolog, care, lucrând cu John von Neumann, a aplicat pentru prima dată calculatorul electronic pentru prognoza meteo (1950). (n. 1 ian. 1917)
Sfântul Scaun
- 1846 – Papa Pius al IX-lea a fost ales de Conclavul Papal, inaugurând cel mai prelungit pontificat din istoria Bisericii (1846-1878).
Internaţionale
- 1816 – La Vila Diodati din Elveţia, lordul Byron a citit „Fantasmagoriana” celor patru invitaţi ai săi – Percy Shelley, Mary Shelley, Claire Clairmont şi John Polidori – provocându-i pe aceştia să scrie o scurtă povestire cu fantome. Astfel, Mary Shelley a scris romanul „Frankenstein”, John Polidori a scris „The Vampyre”, iar Byron a scris poemul „Darkness”.
- 2011 – A avut loc reuniunea Consiliului Parteneriatului Euro-Atlantic în formatul Sesiunii Grupului Consultativ pentru Politica Atlantică (EAPC-APAG), organizat pentru prima dată de Republica Moldova, la care au participat 60 de delegaţii din ţări membre NATO şi din fostul lagăr socialist.
- 2026 – Consiliul Afaceri Generale. (Bruxelles)
- 2026 – Ziua internaţională a remiterilor familiale (ONU).



