Actualitate
Incendiu la o locuință din Movila Banului
Un incendiu a izbucnit, vineri, la o gospodărie din localitatea Movila Banului. Pompierii buzoieni au fost solicitați să intervină.
Incendiul se manifesta la o anexă gospodărească, pe o suprafață de aproximativ 80 de metri pătrați. La fața locului au fost mobilizate două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, potrivit informațiilor transmise de ISU Buzău.
Incendiul a fost localizat, fiind împiedicată propagarea flăcărilor la construcțiile învecinate. Din fericire nu au fost înregistrate victime.
Pompierii acționează pentru lichidarea tuturor focarelor și stabilirea cauzei probabile de producere a incendiului. Misiunea este în dinamică.



