Forumul „MERITO Sud-Est” revine la Buzău cu soluții pentru predarea conceptelor abstracte

Forumul „MERITO Sud-Est” ajunge anul acesta la cea de-a cincea ediție și va avea loc pe 13 iunie, la Buzău. Evenimentul pornește de la tema „Cum facilităm înțelegerea și învățarea conceptelor abstracte?”, de aceea participanții vor explora felul în care competențele și conținuturile din programă pot fi traduse în activități de învățare relevante, care să îi ajute pe elevi să construiască sens și să înțeleagă mai profund noțiunile abstracte.
Organizatorii anunță deschiderea înscrierilor și transmit invitația către profesori și specialiști din educație: „Deschidem înscrierile şi vă invităm, pe 13 iunie, la Forumul „MERITO Sud-Est #5”. Evenimentul are loc fizic la Colegiul Național „Mihai Eminescu” Buzău, pentru a doua oară în acest oraș.
Programul include zece sesiuni și ateliere de învățare colaborativă. Organizatorii au stabilit mai multe întrebări centrale pentru discuții: „Cum planific traseul de la competențele și conținuturile din programă la activități de învățare adecvate pentru însușirea conceptelor abstracte?”, „Care sunt etapele procesului de învățare a conceptelor abstracte la disciplina/disciplinele vizate de atelier?”, „Care sunt condițiile pentru învățare profundă și transferul conceptelor abstracte la disciplina/disciplinele vizate de atelier?” și „Ce instrumente sunt utile în acest proces?”.
Profesorii și specialiștii din comunitatea MERITO propun abordări și practici validate privind predarea conceptelor abstracte, teorii din educație, idei, cărți și resurse relevante.
Evenimentul include și o direcție clară de lucru: abordări inter- și transdisciplinare pentru consolidarea conceptelor abstracte și aplicarea lor în situații noi de învățare. „Intenţionăm, de asemenea, ca acest Forum să fie un spaţiu de întâlnire, creaţie şi învăţare împreună cu profesorii participanţi”, transmit organizatorii.
Participarea este gratuită și se adresează profesorilor, directorilor, studenților și elevilor din domeniul pedagogic din întreaga țară. Accesul are loc în limita a aproximativ 200 de locuri, în ordinea înscrierilor, cu prezență fizică la Buzău.
Detaliile complete și formularul de înscriere sunt disponibile pe pagina evenimentului. Forumul „MERITO Sud-Est”.



