Un alt podium pentru tenisul de masă buzoian: Adriana Ivan, bronz la Campionatul Național U15

Tenisul de masă buzoian confirmă încă o dată valoarea școlii locale, printr-o nouă performanță obținută la nivel național.
Sportiva Adriana Ivan, legitimată la CSM Buzău și elevă Colegiului Național „Mihai Eminescu” Buzău, a cucerit medalia de bronz la Campionatul Național U15 pe echipe, competiție desfășurată în perioada 22-23 mai 2026, la Odorheiu Secuiesc.
Considerată una dintre marile speranțe ale tenisului de masă românesc, Adriana Ivan își trece astfel în palmares o nouă clasare pe podium, rezultat care confirmă progresul și constanța sportivei buzoiene în competițiile importante. Nu mai departe de acum două săptămâni, Adriana Ivan a cucerit două medalii de aur la Campionatele Naționale Under 13, atât la individual cât și la echipe.
Din echipa feminină a CSM Buzău au mai făcut parte Antonia Bratu, Diana Burlacu și Maria Furdui, sportive care au contribuit la parcursul foarte bun al formației buzoiene. Fetele din Buzău au pierdut la limită partida pentru accederea în finală.
Și echipa masculină a clubului buzoian a avut o evoluție apreciată, încheind competiția pe locul 5. Pentru CSM Buzău au evoluat Pavel Teodoru, Andrei Mihalache și Ștefan Dumitru.
Rezultatele obținute la Campionatul Național U15 reconfirmă potențialul noii generații, după ce Ovidiu Ionescu și Edi Ionescu sunt deja două certitudini și, de ce nu, modele pentru puștii care aspiră la o carieră în tenis de masă.



