Cum a salvat primarul Toma scaunul de președinte PNL al lui Adrian Mocanu

Demiterea lui Adrian Mocanu din funcția de președinte al organizației județene a Partidului Național Liberal pare a nu mai fi o prioritate pentru liderul național al PNL, Ilie Bolojan, atât timp cât primarul Constantin Toma este captiv în interiorul formațiunii politice pe listele căreia a câștigat cele trei mandate de edil al municipiului Buzău.

Deși Bolojan are la îndemână un alt instrument care poate ocoli votul cu majoritate calificată din Biroul Politic Național – așa cum necesită, conform statutului PNL, demiterea președinților de filiale cu rezultate slabe la alegeri -, respectiv dizolvarea organizației, care conduce automat și la îndepărtarea președintelui ales și la numirea unei structuri de conducere interimare, subiectul organizației liberale buzoiene nu mai este de strictă actualitate. Drept dovadă că Mocanu respiră ușurat pe moment stă și faptul că organizația PNL Buzău a fost vizitată de reprezentanți ai conducerii centrale – senatorul Nicoleta Pauliuc, prim-vicepreședinte al PNL, și Alexandru Popa, vicepreședinte regional – pentru „o sesiune de lucru aplicată”. „Prezența liderilor naționali alături de noi confirmă faptul că vocea buzoienilor este ascultată și că avem tot suportul necesar pentru a obține rezultate. Mergem înainte cu încredere!”, a scris Mocanu pe Facebook.
De ce nu se mai grăbește Bolojan să elibereze scaunul de președinte PNL Buzău?
Răspunsul este simplu și îl regăsim într-un recent interviu al președintelui Partidului Social Democrat, Sorin Grindeanu, în care acesta a declarat răspicat că nu îl va da afară din PSD pe Toma, singura variantă în care acesta s-ar putea alătura liberalilor mai devreme de șase luni înainte de următoarele alegeri locale fără a-și pierde mandatul de primar. Deși admite că Toma este „prietenul bun al lui Bolojan”, Grindeanu nu acceptă un scenariu al despărțirii dintre Toma și Partidul Social Democrat: „Nu fac prostia asta. Abia așteaptă să-l dăm afară”.
„Nu-l dau afară din partid, dar e unul dintre cei mai buni prieteni ai domnului Bolojan. De ce să-i fac jocul? Asta dorește. Știți că legea în România spune așa. Dacă dau afară un ales local se poate duce la alt partid. Domnul Toma asta caută de câteva luni de zile. Fiind unul dintre cei mai buni prieteni ai domnului Bolojan”, a afirmat Sorin Grindeanu într-un interviu pentru G4Media.

De altfel, primarul Buzăului este unul dintre cei mai vocali susținători ai premierului Ilie Bolojan. El le-a cerut colegilor de partid să nu-l mai critice pe premierul Ilie Bolojan: „Din păcate, de vreo șase luni de zile, jucăm alba-neagra cu reducerile astea din zona bugetară (…) Dacă nu ne liniștim, și domnul Grindeanu, și domnul Ciolacu, și cei care mai bagă bățul prin gard, așa, o să avem probleme. Haideți să stăm liniștiți, să nu-l mai atacăm atât pe Ilie Bolojan, deocamdată își face treaba și are deja primele rezultate bune și e bine pentru toată lumea, pentru această țară. PSD, prin această atitudine, pierde în continuare mulți aderenți, care probabil se duc la AUR, oamenii nu sunt proști”, spunea primarul Buzăului într-un interviu la radio France Internationale.
Supărări și împăcări pe plan local
După opt luni în care primarul Constantin Toma a atacat din toate pozițiile conducerea Partidului Social Democrat, în general, și pe fostul lider național și ex-premier, Marcel Ciolacu, „marea împăcare” s-a produs în luna noiembrie 2025, odată ce ultimul și-a anunțat candidatura pentru președinția Consiliului Județean la alegerile locale parțiale din luna decembrie. Ocazie cu care Toma și-a anunțat sprijinul necondiționat pentru candidatul social-democrat. Numai că de la vorbă la faptă a fost cale lungă; drept pentru care, Marcel Ciolacu a obținut la nivelul municipiului Buzău doar 38,36% din voturi, față de un scor la nivelul județului de 51,97%.
Mai mult, la începutul lunii februarie, Toma a recidivat, reluând atacurile la adresa lui Marcel Ciolacu și manifestându-și deschis simpatia față de reformele impuse de premierul Bolojan. O a doua împăcare s-a produs la sfârșitul lunii februarie, după ce liderul județean social-democrat Romeo Lungu și președintele Consiliului Județean, Marcel Ciolacu, s-au întâlnit la Palatul Comunal cu primarul Constantin Toma și cu consilierii social-democrați; Ciolacu a susținut că este vorba despre o întâlnire instituțională pe marginea proiectelor comune ale Consiliului Județean și ale Primăriei, iar Lungu a anunțat că scopul prezenței sale este acela de a analiza oportunitatea votării proiectului de hotărâre care prevede angajarea unei case de avocatură care să susțină două procese ale municipalității, subiect discutat intens în spațiul public.
Cu siguranță, în următoarea perioadă vom asista la un război al nervilor în interiorul Partidului Social Democrat, căci este greu de crezut că primarul Toma se va abține de acum încolo de la a ataca conducerea județeană și națională a PSD. Iar momentul finalului acestui război este previzibil: cu șase luni înainte de alegerile locale din anul 2028. Răstimp în care este foarte probabil ca Mocanu să poată răsufla ușurat și să-și pregătească în tihnă migrarea către o altă formațiune care i-ar putea asigura încă un mandat de parlamentar.



