Răzbunare pe fosta iubită. A dat foc casei în care se afla propriul copil
Un bărbat a fost arestat preventiv după a dat foc locuinţei în care se afla propriul copil, pentru a se răbuna pe fosta iubită și pe tatăl acesteia.
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău au solicitat judecătorului de drepturi și libertăți arestarea a unui bărbat cercetat pentru tentativă la omor calificat în varianta violenţei în familie, distrugere şi violare de domiciliu.
Conform anchetatorilor, bărbatul a provocat incendiul pentru a se răzbuna pe fosta concubină care îl părăsise, punând în pericol viaţa propriului copil care se afla la acel moment în casă. El a intrat, pe timpul nopții, în curtea casei, a urcat în pod și a dat foc. Spre norocul celor patru persoane aflate în casă, fosta iubită a incendiatorului s-a trezit din cauza zgomotului făcut de acesta în pod, i-a trezit pe ceilalți și au fugit cu toții din casă.
„Situația de fapt reținută în sarcina inculpatului N.C.C. constă în aceea că la data de 20.02.2026, în intervalul orar 3.30-4.05, pe timp de noapte, a pătruns fără drept în curtea locuinței persoanei vătămate Ș.G. și ulterior în podul casei acestuia, iar aici, cu intenție, a provocat un incendiu care a condus la distrugerea în mare parte a imobilului victimei situat în comuna Cilibia, județul Buzău, având drept scop răzbunarea ca urmare a faptului că persoana vătămată Ș.C. (fosta concubină) se despărțise de acesta, iar persoana vătămată Ș.G. (tatăl concubinei) îi acordase găzduire, prin fapta comisă punând în mod direct în pericol viața victimelor Ș.G., Ș.C., Ș.I. și Ș.M.I. (fiul inculpatului), ce se aflau în casă, având în vedere ora de comitere a faptei, la care în mod uzual persoanele dorm, incendiul putând provoca fie intoxicarea cu monoxid de carbon, fie arderea corpurilor victimelor, doar hazardul făcând ca această consecință să nu fie produsă, întrucât persoana vătămată Ș.C. a auzit zgomotele produse de autor în momentul deplasării pe acoperișul casei și ulterior în pod și a alertat persoanele din încăpere”, se arată în comunicatul Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău.


