Educație

Biologia în prim-plan la „Eminescu”, pe 10 martie

La Colegiul Național „Mihai Eminescu”, primăvara începe sub semnul științei și al dialogului profesional. Pe 10 martie, instituția va deveni gazda unui eveniment de referință pentru comunitatea profesorilor de biologie din județ: Cercul Pedagogic de specialitate, organizat în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean.

Inițiativa aparține profesoarei de biologie Camelia Voicu (foto), care a anunțat oficial organizarea întâlnirii: „În data de 10 martie 2026, Colegiul Național <Mihai Eminescu> Buzău va fi gazda întâlnirii profesorilor de biologie din județul Buzău, în cadrul Cercului Pedagogic de specialitate, întâlnire organizată de Inspectoratul Școlar Județean Buzău și Colegiul Național <Mihai Eminescu> Buzău”.

Evenimentul își propune să aducă în prim-plan modernizarea predării biologiei și adaptarea la noile cerințe curriculare, într-un moment în care sistemul educațional se pregătește pentru schimbări importante. Structurat în jurul a două momente centrale, cercul pedagogic va îmbina componenta practică cu reflecția teoretică.

Evenimentul va cuprinde două activități, a explicat profesoara Voicu. Prima este o activitate demonstrativă de laborator cu tema „Celula, universul vieții”, susținută chiar de organizatoare. Lecția demonstrativă se anunță ca fiind o abordare practică și interactivă a studiului celulei, considerată fundamentul înțelegerii biologiei moderne, și va oferi profesorilor prezenți exemple concrete de bune practici aplicabile la clasă.

Cel de-al doilea moment va fi dedicat unei conferințe cu tema „Experimentul de laborator, prin prisma noilor programe de biologie ce vor fi aplicate începând cu anul școlar 2026–2027”. Tema este de maxim interes pentru cadrele didactice care doresc să-și adapteze metodele de predare la noile exigențe. „Conferința va fi susținută de prof. univ. dr. Paulina Anastasiu, de la Facultatea de Biologie București, director al Grădinii Botanice <Dimitrie Brândză> din București”, a subliniat Camelia Voicu, evidențiind importanța prezenței unui specialist de talie universitară în cadrul întâlnirii.

Evenimentul va avea și o puternică dimensiune simbolică. Printre invitatele speciale se numără și prof. Elena Mircioagă, „exponent al generației de aur a profesorilor Colegiului Național <Mihai Eminescu> Buzău, al cărei nume înnobilează laboratorul de biologie al colegiului”, după cum a subliniat profesoara Voicu. Prezența sa reprezintă un omagiu adus tradiției și excelenței în predarea biologiei la prestigiosul colegiu buzoian.

Întâlnirea din 10 martie se anunță, astfel, ca un schimb profesional de idei, fiind un moment de consolidare a comunității profesorilor de biologie din județul Buzău, într-o perioadă de transformări curriculare și de redefinire a rolului experimentului în procesul de învățare. În laboratorul unde generații de elevi au descoperit „universul vieții”, biologia sub bagheta  profesorului coordonator,  își va reafirma, pentru o zi, vocația de știință vie și disciplină a viitorului.

Articole similare