FOTO / Oana Matache invită buzoienii la dezbaterea privind interzicerea accesului la social media a copiilor sub 16 ani
„Luni, în ședința grupului parlamentar al Partidului Social Democrat a fost lansată invitația să începem dezbaterile referitoare la interzicerea rețelelor de socializare copiilor sub 16 ani, urmând modelul Australiei și al altor țări”, anunță deputatul social-democrat de Buzău Oana Matache, prin intermediul unui comunicat de presă.
Ea consideră că pe parcursul unei dezbateri aplicate pe această temă este absolut esențial să se răspundă mai multor întrebări, precum „Ce punem în loc?” și „Cum îi ajutăm pe copiii noștri să își scadă interesul, mirajul, iar în anumite cazuri <sevrajul> pentru telefon și social media?”.
Ea citează un studiu „foarte valoros” despre sănătatea psiho-emoțională a copiilor noștri, coordonat de medicul terapeut nutriționist Alina Epure: „Peste o treime (dintre copii, n.r.) dorm șase ore sau mai puțin pe noapte, iar peste 90% folosesc ecrane înainte de culcare. Oboseala devine astfel o stare de fond, nu o excepție, este resimțită încă de la trezire. Epuizarea fizică, mentală și emoțională se reflectă în limitarea resurselor necesare parcurgerii drumului de la potențial la performanță. Această oboseală este noua fotografie a spațiilor educaționale”, arată dr. Alina Epure.
„Aștept răspunsurile și opiniile voastre pe adresa de e-mail [email protected]. Este esențial să purtăm această discuție înainte de a legifera”, mai spune deputatul social-democrat buzoian Oana Matache.
*
Discuția privind interzicerea accesului copiilor români la social media a fost deschisă de șeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), secretarul de stat Raed Arafat, care s-a întrebat pe Facebook dacă nu ar fi cazul ca România să se alăture statelor care discută despre acest subiect. „Copilăria şi adolescenţa nu trebuie sacrificate pentru profitul platformelor digitale”, a spus Arafat. Șeful DSU a argumentat că, aşa cum nu permitem copiilor şi adolescenţilor accesul la tutun, alcool, jocuri de noroc sau filme destinate adulţilor, așa „trebuie să avem onestitatea să recunoaştem un adevăr incomod, acela că reţelele de socializare sunt produse cu risc ridicat pentru copii şi adolescenţi”.
La câteva ore după postarea lui Arafat, șeful acestuia, ministrul de Interne Cătălin Predoiu, l-a contrazis, tot pe Facebook. „Problema nu e existenţa platformelor online, ci modul în care sunt folosite. Interzicerea lor nu îi pregăteşte pe copii pentru realitate, ci îi face mai vulnerabili”, a spus Predoiu. „De principiu, nu sunt pentru interdicţii. Chiar şi în materia accesului minorilor sub o anumită vârstă la conţinut online. Nu rezolvă problema de fond: codul moral educat. Mai ales că o asemenea măsură e foarte greu de aplicat cu mijloacele din prezent”, a scris Predoiu.
Dezbaterile despre interzicerea accesului la social media au loc și în rândul organizațiilor neguvernamentale. Astfel, Organizaţia „Salvaţi Copiii” România recomandă interzicerea totală a accesului la reţelele de socializare pentru copiii sub 13 ani. De asemenea, organizația recomandă permiterea accesului pentru cei cu vârste între 13 şi 15 ani doar cu acordul explicit al părinţilor. „Salvați Copiii” solicită sancţiuni „reale” pentru platformele care permit crearea de conturi de către minori fără verificarea vârstei, precum şi introducerea obligatorie în curriculumul şcolar a educaţiei digitale şi a siguranţei online. Organizaţia invocă un studiu realizat în decembrie 2025, potrivit căruia reţelele sociale sunt utilizate aproape în mod universal de minori, inclusiv de copiii cu vârste cuprinse între 12 şi 14 ani. Peste o treime dintre aceştia deţin profiluri publice, accesibile oricărui utilizator.
Președintele Nicușor Dan a fost întrebat de jurnaliști cum vede situația privind interzicerea accesului copiilor la rețelele sociale. „E bine că avem dezbaterea asta. Haideți să lăsăm specialiștii să dezbată”, a fost răspunsul lui Nicușor Dan, întrebat dacă ar trebui impusă o vârstă minimă unitară pentru accesul la platformele sociale. Șeful statului a subliniat că, dincolo de această temă punctuală, există două probleme majore asupra cărora societatea și autoritățile trebuie să se concentreze: consumul de droguri în rândul tinerilor și integrarea copiilor în activități sociale care să prevină dependențele.






