Politic

Reacție cu mănuși. Șeful PSD Buzău, replică pentru primarul Toma

Reacție timidă, cu mănuși de gentleman, din partea președintelui organizației județene a Partidului Social Democrat, deputatul Romeo Lungu, vizavi de ultimul derapaj al primarului Buzăului, Constantin Toma, care a revenit la vechile obiceiuri de vedetă în mass-media favorabilă PNL și USR, de critic al PSD și al fostului premier Marcel Ciolacu.

Președintele PSD Buzău, deputatul Romeo Lungu, i-a transmis primarului Constantin Toma, printr-o postare pe Facebook, să nu-și mai critice colegii de partid și „să facă mai multă administrație și mai puțină politică”: „Consider că primarul Constantin Toma ar trebui să facă mai multă administrație și mai puțină politică. Buzoienii nu au ales în fruntea municipiului un politician care să devină, brusc, apărătorul austerității oarbe reprezentate de premierul Bolojan, ci un administrator care a militat constant pentru dezvoltare economică și socială”, a scris Romeo Lungu, într-o postare pe Facebook.

Lungu amintește că reușitele lui Toma ca primar se datorează inclusiv sprijinului primit de la reprezentanții PSD în administrația locală și centrală, și remarcă faptul că atitudinea primarului de Buzău – de a răspunde cu găleți de lături aruncate în capul responsabililor social-democrați care au atras fonduri pentru municipiul Buzău -, nu este corectă: „Știu că este la modă să-ți ataci colegii de partid pentru a câștiga vizibilitate la anumite televiziuni de știri, însă pare cel puțin paradoxal ca, aproape simultan, să stai alături de cei pe care îi critici, mulțumit că semnezi contracte de finanțare de zeci de milioane de lei pentru rețele de apă-canal și iluminat public”, continuă Romeo Lungu.

El l-a invitat pe Constantin Toma să fie preocupat în primul rând de interesele buzoienilor, amenințate de tăierile bugetelor locale și înghețarea proiectelor de dezvoltare. „Sunt convins că buzoienii nu se înghesuie în fan-clubul Bolojan”, a conchis Lungu.

După cum OPINIA a mai scris, este de neînțeles liniștea cu care social-democrații, atât cei din Buzău, cât și cei din conducerea centrală a PSD, dar în mod special fostul premier Marcel Ciolacu, încasează loviturile pe care le aplică public Toma, fără vreo reacție fermă, măcar la nivel declarativ. Aceasta în condițiile în care cel puțin rezultatele de la ultimele alegeri – localele parțiale pentru alegerea președintelui Consiliului Județean – au arătat că forța electorală a primarului Buzăului, ca președinte al organizației municipale a Partidului Social Democrat, este în scădere drastică, fiind mult sub cea a organizației județene (38,36% față de 51,97%). Adică o despărțire de jure de acesta – dat fiind că cea de facto s-a produs de mult timp – nu ar reprezenta vreo pagubă majoră pentru social-democrații buzoieni. Dimpotrivă, după cum se pare că va demonstra istoria următoarelor luni.

Un comentariu

Articole similare