CulturăEducație

Concursul de creație literară „O, mamă, dulce mamă!”,  demers educativ și cultural de referință la Buzău

Parohia „Sfântul Mare Mucenic Mina” din Buzău, prin preotul Alexandru Pripon, organizează  ediția a V-a a Concursului de creație literară „O, mamă, dulce mamă!”, un proiect cultural-educativ dedicat copiilor și adolescenților, care promovează valorile autentice ale familiei, sensibilitatea artistică și respectul față de figura maternă.

Concursul este inițiat în cadrul Bisericii și reflectă faptul că aceasta, în virtutea tradiției sale vii, nu își limitează funcționarea la dimensiunea liturgică. Fidelă misiunii sale originare, Biserica își afirmă în continuare rolul de instituție formativă, preocupată de consolidarea sănătății morale a comunității. Din această perspectivă, familia creștină se conturează ca o realitate existențială fundamentală, întemeiată pe principii precum echilibrul, continuitatea și responsabilitatea. În consecință, concursul se integrează într-un demers mai amplu al Bisericii de susținere, coerentă și constantă, a valorilor care structurează și dau sens vieții cotidiene.

Titlul competiției inițiate de preotul  Alexandru Pripon trimite, cu o eleganță firească, la poezia eminesciană dedicată mamei, unde mama apare ca figură a ocrotirii și a începutului, un reper  fără de care lumea interioară a copilului nu se poate ordona. În imaginarul eminescian, mama este  garanția unei ordini morale care se afirmă prin  statornicie.

Această viziune se suprapune, aproape natural, peste perspectiva creștină asupra familiei, în care mama ocupă locul central al formării morale. Ea este prima pedagogie a iubirii și a răbdării, primul model de jertfă tăcută. Nu întâmplător, în tradiția creștină, virtuțile se trăiesc, iar mama este mediul prin care acestea devin inteligibile pentru copil.

Concursul este organizat de preotul Alexandru Pripon de la Parohia „Sf. Mare Mucenic Mina” în colaborare cu Școala Gimnazială „G.E. Palade” Buzău, Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România și Asociația Liga Scriitorilor – Filiala Buzău, parteneriate care conferă proiectului consistență culturală și rigoare instituțională, depășind granița strict parohială și adresându-se întregii comunități educaționale.

Potrivit organizatorilor, obiectivele competiției vizează „identificarea și încurajarea elevilor cu aptitudini creatoare”, precum și „cultivarea sentimentului de frumos și păstrarea valorilor reale specifice poporului român”, cu accent pe figura maternă ca reper fundamental. Participanții sunt invitați să trimită creații originale – poezie sau proză –, inspirate din motto-ul „O, mamă, dulce mamă”, un motto care funcționează și ca invitație la interiorizare.

Exigența concursului este dublată de valoarea juriului, alcătuit din personalități ale vieții literare românești: Tudor Cicu (critic literar, poet și prozator, membru al Uniunii Scriitorilor din România), Gina Zaharia și Mihaela Roxana Boboc, membre ale Uniunii Scriitorilor din România, și Elena Căpățînă, președinta filialei Asociația Liga Scriitorilor. Evaluarea lucrărilor se va realiza de către acest juriu care va urmări corectitudinea expresiei,  autenticitatea emoției și coerența morală a mesajului, criterii esențiale într-un demers formativ.

Lucrările pot fi trimise până la 22 februarie 2026, iar concursul se va încheia cu o festivitate de premiere ce va avea loc pe 1 martie 2026, în biserica Parohiei „Sf. Mare Mucenic Mina” din Buzău, un spațiu în care cultura, educația și credința se întâlnesc firesc.

Ajuns la cea de-a cincea ediție, concursul „O, mamă, dulce mamă!” se afirmă ca o formă de pedagogie culturală născută dintr-o responsabilitate morală, care face dovada încă o dată în plus că Biserica Ortodoxă este un actor discret, dar activ, în susținerea familiei creștine și a educației prin cultură, că este locul în care cuvântul devine exercițiu de recunoștință și maturizare interioară pentru mulți dintre copiii Buzăului.

Articole similare