Actualitate

Video / Trei tineri eșuați pe un drum forestier pe un ger de crapă pietrele, salvați de jandarmi

În noaptea de vineri spre sâmbătă, în jurul orei 23.50, jandarmii buzoieni au fost alertați de un apel la în legătură cu un incident produs pe un drum forestier acoperit cu zăpadă, ce leagă localitatea Comandău (județul Covasna) de Gura Teghii (județul Buzău).

Conform purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Județean, sublocotenentul Alexandra Vasile, un autoturism a derapat și a părăsit drumul, ajungând într-un șanț într-o zonă montană izolată, în condiții de iarnă severă, cu temperaturi ce coborau până la -15°C și fără semnal telefonic.

„Pentru gestionarea situației, la fața locului au fost mobilizate două echipaje de jandarmi, precum și forțe din cadrul ISU Buzău. Totodată, primarul comunei Gura Teghii a dispus activarea Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență”, spune Alexandra Vasile.

 

În jurul orei 1.45, echipele de intervenție au localizat autoturismul în zona „Mușica”, din extravilanul localității Vadu Oii (comuna Gura Teghii), unde au fost găsiți trei tineri cu vârste între 22 și 24 de ani, în stare bună, fără a necesita îngrijiri medicale. Autoturismul a fost scos din șanț și repus pe drumul forestier, iar deplasarea către localitatea Gura Teghii a fost reluată în condiții de siguranță. În jurul orei 03:45, persoanele implicate au ajuns în localitate fără alte probleme, continuându-și deplasarea către domiciliu.

Cu această ocazie, jandarmii montani reînnoiesc o serie de recomandări pentru amatorii de asemenea escapade:

  • aflați informații despre starea traseului pe care îl veți parcurge
  • verificați prognoza meteo; 
  • asigurați-vă că purtați echipament corespunzător;
  • dacă alegeți mașina ca mijloc de deplasare, asigurați-vă că este echipată pentru condiții de iarnă.
  • în cazul apariţiei unei situaţii de dificultate sau de risc la adresa integrităţii, sănătăţii sau a vieţii, solicitați ajutorul prin intermediul numărului unic pentru apeluri de urgenţă 112.

 

Articole similare